Ministerul Sănătăţii anunţă că, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie, s-au înregistrat 13.165 de cazuri noi de COVID-19, cu aproape 1.700 mai puţine decât în perioada anterioară, când au fost înregistrate 14.861 de cazuri noi. Peste 1.000 de persoane sunt în spital, 82 la ATI. Din totalul celor internaţi, 131 sunt copii, 2 fiind în secţii de ATI. Comparativ cu intervalul precedent, a scăzut numărul persoanelor internate, inclusiv al copiilor. ”În intervalul 25 septembrie – 01 octombrie 2023 au fost înregistrate 13165 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 4625 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis, marţi, Ministerul Sănătăţii.

 

Sursa citată a precizat că, până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.468.372 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 1,26..Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 379 persoane au fost reconfirmate pozitiv.”În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 1077. De asemenea, la ATI, sunt internate 82 persoane. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 131 sunt minori, 129 fiind internaţi în secţii şi 2 în ATI”, informează  Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că, până astăzi, 68.372 de persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.În intervalul 25.09.2023 (10:00) – 01.10.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 31 decese (20 bărbaţi şi 11 femei).

Decesele au fost înregistrate:

– 1 la categoria de vârstă 20-29 de ani

– 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani

– 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani

– 10 la categoria de vârstă 70-79 de ani

– 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Din totalul pacienţilor decedaţi 29 prezentau comorbidităţi, iar 14 erau vaccinaţi, conform MS.

În intervalul 25 septembrie – 01 octombrie 2023 au fost efectuate 4.223 teste RT-PCR şi 54.787 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.937.402 teste RT-PCR şi 14.121.765 teste rapide antigenice. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției