Abrudean, după coreția de pe Bega: „Nu facem o tragedie, despre rezultate vorbim doar în meciurile oficiale”

0
104

stilipoliDacă Dan Alexa, antrenorul timișorenilor a absentat la primul succes din amicale al formației sale, fiind plecat la un curs de perfecționare în Italia, Adrian Abrudean a trebuit să îndure umilința celor opt goluri fără răspuns din partea elevilor săi.  Totuși, tehnicianul „alb-albaștrilor” susține că nu e deloc îngrijorat și asta pentru că: „Acest amical a venit într-un moment total nepotrivit pentru noi. Am încheiat vineri un cantonament greu, chiar le mulțumesc băieților pentru cum s-au pregătit în Ungaria. Am dat peste o echipă Poli ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, mai sudată în acest moment al sezonului și mai avidă de un succes ce nu a venit în precedentele două meciuri. Gradul ridicat de oboseală din cadrul lotului nostru a favorizat această diferență mare de scor, înregistrată încă de la pauză. Scorul primei reprize e chiar rușinos, s-au făcut foarte multe greșeli pe care le vom ana­liza, dar asta nu înseamnă că ne-am descurajat. Nu facem o tragedie din această înfrângere, despre rezultate vorbim în me­ciurile oficiale, nu cele amicale. Mai avem timp să reglăm neajunsurile”, a punctat „principalul” sebișenilor.
Prezent la amicalul pe care l-a fixat chiar el, Gheorghe Feieș nu e nici el descurajat de cele întâmplate pe arena „Dan Păltinișanu”. „Pentru noi a fost primul amical, plus că echipa era obosită după cantonament. Mai mult, nu am intrat pe gazon cu formula standard, din punctul meu de vedere chiar s-a văzut absența fundașului stânga titular. De pe acea parte s-au născut majoritatea golurilor. Dincolo, Poli e o formație cu relații de joc mai dezvoltate în acest punct al sezonului, sunt convins că și noi vom putea ajunge la nivelul lor peste câteva săptămâni. Într-adevăr, rezultatul e puțin dur, dar – până la urmă – trebuie să recunoaștem că acest meci ne-a prins total nepregătiți. Spun asta prin prisma oboselii acumulate în cele 9 zile de canto­nament, a deplasării în dimineața jocului, dar și a faptului că ne-au lipsit doi fotbaliști importanți, Ionuț Radu și Ologu”, consideră primarul orașului Sebiș și președinte de onoare al clubului.
În fine, antrenorul Abrudean mai trebuie să decidă soarta lui Corco­veanu, component al echipei ce a încasat nu mai puțin de șapte goluri în prima repriză de la Timișoara. „Pentru mine toți jucătorii sunt egali în acest punct al sezonului. Toți au muncit la fel de bine în cantonament, nu arăt pe nimeni cu degetul după prestația de azi. Lui Ninel Corcoveanu i-am promis că îi vom da un răspuns luni privind rămânerea sa la Sebiș”, a încheiat „Știli”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.