evaluareProba scrisă la Matematică reprezintă principala teamă a absolvenţilor de clasa a VIII-a care sunt înscrişi în Evaluarea naţională. Proba are loc astăzi, cu începere de la ora 9.00. Accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu, cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30. Ieri a avut loc susţinerea probelor scrise în limba maternă pentru candidaţii slovaci, germani şi unguri.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Subiectele sunt elaborate în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi permit rezolvarea în 120 de minute.
Acesta este al doilea an în care elevii vor susţine probele în săli de examen supravegheate cu camere video. Dacă elevii intră în sală cu fiţuici, cu mijloace electronice de calcul sau cu telefoane mobile sunt daţi afară din examen şi li se acordă nota 1 la proba respectivă, indiferent dacă au copiat sau nu.
Supravegherea este asigurată, pentru fiecare sală, de doi profesori de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine probă.
Din momentul distribuirii subiectelor, nici un elev nu mai poate intra în sală şi nici un elev nu poate părăsi sala, decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează de predarea acesteia. Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine Evaluarea Naţională în sesiunea respectivă.

Recomandările redacției