Roman Nelu Flavius o comite din nou – după ce în urmă cu ceva vreme scriam despre faptul că agentul RAR are un comportament abuziv, își plimbă copilul cu mașina de serviciu și îl chiar „învață” la modul foarte practic tainele meseriei, acum, din nou „evaluează” autovehiculele după bunul plac și exercită presiuni asupra colaboratorilor. Din informațiile noastre, un nou caz de abuz în serviciu s-a întâmplat acum câteva zile, când sus-numitul era în afara „orelor de serviciu”, ignorând reinspecția și nerespectând procedurile. „Acesta fiind în timpul liber s-a deplasat la stația ITP cu autoturismul unei persoane apropiate dânsului, în vederea efectuării verificării tehnice. După efectuarea inspecției, calculatorul selectează autoturismul pentru reinspecție, însă el a validat autoturismul fără să efectueze vreo probă, cum cere procedura în astfel de cazuri”, spun sursele noastre.

Pe cât de „familiarizat” ar fi Roman Nelu Flavius cu sancțiunile, cât timp sunt, în general, „avertismente scrise” care nu produc niciun efect, el va continua să procedeze după cum dorește dumnealui, fără să țină cont de nimic, cum a făcut-o și până acum. Sursele noastre spun că agentul RAR își depășește atribuțiile, nu respectă legea și sfidează bunul simț, astfel încât comportamentul său aberant a atras după sine mai multe plângeri și chiar sancțiuni asupra unor fapte, pe care culmea, le-a recunoscut și „regretat”. După ce și-a pus cenușă-n cap, a revenit la vechi metehne, dând impresia că nu îl defazează niciun fel de sancțiune.

Stațiile „preferate”

Pare că acest Roman Nelu Flavius lucrează cu „dublă măsură” împărțiind stațiile ITP în două categorii, mai pe românește, „pentru unii mumă pentru alții ciumă”. Comportamentul agresiv și arogant al acestui individ cu partenerii din stațiile ITP și nicidecum o relație de respect și colaborare dă naștere mai multor plângeri, care rămân deocamdată fără ecou. În urmă cu aproximativ două săptămâni, la aceeași stație ITP din municipiu, fiind de serviciu Roman Nelu Flavius, s-au înregistrat mai multe nereguli la o inspecție tehnică, ocazie cu care acesta nu a efectuat nici un fel de probă. „Pur și simplu a validat mașina,fără a efectua nicio probă,  lucru care poate fi verificat prin vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere”, spun cititorii noștri.

Mofturile agentului RAR au dus la închiderea sau sancționarea abuzivă a unor stații ITP din Arad. Una dintre stații a fost găsită fără înregistrările camerelor de filmat pentru un interval de 1-2 luni de zile, sancțiunea fiind o amendă și remedierea defecțiunilor. Dar Flavius Nelu Roman ar fi decis că ar fi bine să fie închisă această stație, totul numai pentru că așa ar fi voit dânsul. Cu ocazia verificărilor au fost descoperite aceleași nereguli și la alte stații, unde agentul RAR ar fi închis ochii fiind vorba de acoliții lui.

Nicio reclamație… de curând

Contactat telefonic, șeful RAR Arad, Nicolae Aniței, spune că nu a fost înregistrată vreo reclamație în ceea ce-l privește pe Roman Nelu Flavius, acesta fiind sancționat disciplinar ultima dată în urmă cu câteva luni. „Nu am avut nicio reclamație depusă în ultima perioadă, pentru că ar fi fost trimisă la comisia de disciplină. Conducerea RAR nu tolerează indisciplina, dar nu s-a depus nicio plângere. Ultima dată, el a fost sancționat în toamna anului trecut”, precizează conducerea RAR Arad.

Recomandările redacției