UTA se menține lider în Seria Vest a Ligii de Tineret, la egalitate de puncte dar golaveraj mai bun față de clujenele CFR și U. Ieri, băieții antrenați de Alexandru Gaica, Adrian Ungur și Costel Bogoșel, au învins la limită, 1-0, în deplasare, pe Universitatea Craiova. Unicul gol al meciului a fost marcat de Ronai, în minutul 12. UTA a jucat în formula: Mociu – Maxim, Bota, Bokșe, Anișorac – Ristin, Cibi – Pop, Popa, Ronai – Andreaș. Au mai jucat Mănăilă și Mircea.

În Liga Elitelor U17, deznodământul duelului dintre cele două academii a fost, din păcate, mult diferit, tinerii olteni impunându-se cu 6-2. Golurile echipei antrenate de Sorin Botiș și Marius Ciubăncan, au fost marcate de Bercea și Goia. Cei doi antrenori au trimis în teren următoarea formulă: Burtic – Joldea, Purdescu, Fukenhauzer, Maghiar, Blaga, Nica, Bădău, Curtuiuș, Vâlcu, Bercea. Au mai jucat: Egeto, Goia, Neaga, Aslău, Mocriș. După 4 etape, UTA e pe locul 10 în clasament, cu 3 puncte.

În Seria 4 a Ligii Elitelor U16, echipa antrenată de Adrian Petruț și Viorel Erdei își continuă parcursul foarte bun, cu o victorie mai mult decât categorică, 8-0 pe teren propriu cu CSM Deva. Huc, Șiclovan și Felea au semnat câte o dublă, celelalte reușite fiind semnate de M. Rusu și Crainic. Formula de start a utiștilor i-a cuprins pe R. Rusu – Paștină, Marinescu, Ștef, Măgulean, M. Rusu, Șicolovam Neagu, Huc. Au mai jucat: Bejenaru, Crainic, Hărduț, Centye și Muntean. UTA se află pe locul 2, la egalitate de puncte cu liderul Ripensia, având aceeași diferență de golaveraj dar goluri mai puține marcate.

În aceeași serie cu UTA U16, ACB Ineu a pierdut pe teren propriu, 1-4 cu CFR Cluj, rămânând fără niciun punct în clasament. În schimb, clubul ineuan a înregistrat o dublă victorie în campionatul republicanilor, în fața celor de la Luceafărul Oradea, 6-1 la U19 și 3-2 la U17, ambele meciuri jucate pe teren propriu.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției