Un grav accident rutier a avut loc astăzi pe drumul județean Arad-Iratoșu, după intersecția cu Sânpaul, în care un autoturism a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac. În mașină se aflau patru persoane: doi adulți și doi copii.
Accidentul s-a soldat cu decesul unui tânăr de 29 de ani, care era șoferul autoturismului. Acesta a fost găsit inconștient și încarcerat, iar în ciuda eforturilor echipajelor medicale, a decedat în urma stopului cardio-respirator.
Femeia, în vârstă de 35 de ani, aflată pe scaunul din dreapta, a suferit un traumatism cranio-cerebral (TCC) și fracturi la nivelul membrelor. Ea a fost conștientă și cooperantă la momentul intervenției și a fost transportată de urgență la UPU Arad.
În mașină se aflau și doi copii. Un băiat de 5 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost, de asemenea, transportat la spital. Celălalt copil, un sugar de 6 luni, aflat într-un scaun special pentru copii, nu a prezentat leziuni traumatice, însă a fost dus la UPU pentru evaluări suplimentare.
La fața locului au intervenit trei echipaje de ambulanță (unul cu medic și două cu asistent) și un echipaj SMURD de la Vladimirescu. Poliția investighează cauzele care au dus la producerea acestui tragic accident.
”La data de 18 august a.c., în jurul orei 13:55, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe D.J. 709/C, a avut loc un accident grav.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 20 de ani, din Iratoşu, în timp ce conducea un autoturism dinspre Arad spre Iratoşu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un pom.
În urma impactului, bărbatul a decedat, iar o femeie și doi copii minori, pasageri pe bancheta din spate, au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, transmit reprezentanții IPJ Arad.