Update : Azi-dimineață, în jurul orei 08:00, a avut loc un accident rutier pe Calea Zimandului.
Mai exact, un arădean de 35 de ani a condus un autoturism pe Calea Zimandului, din direcția străzii Petru Rareș către varianta N-V, și ajungând în apropierea semaforului electric amplasat înaintea sensului giratoriu, pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe sensul opus. În acel moment, acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 46 de ani din Arad.
În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a șoferului de 35 de ani. De asemenea, cei doi conducători auto au fost testati alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetatile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Două autoturisme au fost implicate în această dimineață într-un accident, la ieșire din Arad spre Oradea, în zona Metro. Totul s-a întâmplat în jurul orei, 8.00. La accident au mers cei de la ISU și au constatat rapid că este vorba despre o victimă prinsă între fiarele unuia dintre autoturisme.
Ajunși la fața locului, pompierii și-au dat seama că victima, un bărbat, este încarcerat, dar conștient.
Bărbatul a fost extras rapid din autoturism, în aproximativ 15 minute și predat echipajului SMURD, conștient și cooperant. 

Recomandările redacției