UPDATE2: Potrivit reprezentanților IPJ Arad, astăzi, în jurul orei 15.00, un bărbat de 61 de ani, din Timișoara, a condus un autoturism pe DN 79 și în momentul efectuării unei depășiri a intrat în coliziune cu un autocamion care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat din județul Argeș, apoi în coliziune laterală cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Chișineu-Criș și apoi într-o altă coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat din Sântana.
În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorului din Sântana, în vârsta de 29 de ani și rănirea ușoară a șoferului vinovat și a bărbatului din Chişineu-Criş, în vârsta de 36 de ani.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

UPDATE: Celelalte două victime, ambii bărbați, au fost preluați unul de SMURD TIM Arad și unul de ambulanța SAJ. În aceste momente, ei sunt stabili hemodinamic. Persoana care a decedat este de asemenea, un bărbat.

 

Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc în apropierea gării din Nădab, în urmă cu puțin timp.

În aceste momente, intervin de la Garda 2 Chișineu-Criș, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin, s-au deplasat și SMURD TIM de la Detașamentul Arad și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

Din nefericire, o persoană a decedat și două sunt rănite, în urma accidentului.

Recomandările redacției