Un TIR s-a răsturnat pe DN 79, în zona Domeniul Lupas iar şoferul a rămas prins în cabină, fiind solicitată Descarcerarea. Sâmbătă dimineața, în jurul orei 06.30, șoferul unui TIR încărcat cu produse alimentare (napolitane), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara carosabilului. Din păcate, în urma accidentului, șoferul TIR-ului a rămas prins sub cabină și a decedat. La fața locului, s-a deplasat descarcerarea mică şi SMURD TIM Arad. DN79 a fost blocat în totalitate, timp de câteva zeci de minute și o echipă de la Drumurile Naţionale s-a deplasat la faţa locului. De menționat că, vineri seară, în jurul orei 18.30, un accident a avut loc și în Sintea Mare, la intrarea în localitate, dinspre Chișineu Criș. La accident, s-a deplasat o autospecială a pompierilor A2003 cu cinci subofițeri de la Garda de Intervenție 2 Chișineu Criș și două ambulanțe SAJ, de la Chișineu Criș și Sântana. Un autoturism a fost acroșat de un altul și a fost proiectat într-un copac, eveniment rutier soldat cu trei persoane rănite. Toate victimele au fost extrase de cei de la descarcerare din autoturism, fiind conştiente şi cooperante. Este vorba despre doi bărbați, ambii prezentând traumatisme la cap, torace şi abdomen, şi o femeie care prezenta traumatism cranian şi o posibilă fractură la picior. Cele trei victime ale accidentului au fost transportate la spital.

Recomandările redacției