O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier care a avut loc, marți seara, pe A1 pe direcția Timișoara-Arad, la aproximativ km 533.
„Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare, SMURD TIM Arad și SMURD Vinga. Intervenția este în dinamică”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
UPDATE: Persoana încarcerată a decedat după ce mașina a intrat în parapet.
UPDATE 2: Ruxandra Klein: „La sosirea echipajelor, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, prezenta semne incompatibilie cu viața. Acesta a fost declarat decedat de către medicul echipajului SMURD TIM.
Pompierii arădeni au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”.
UPDATE 3: Tot în această seară au mai avut loc două accidente: unul între Pâncota și Seleuș unde se pare că sunt trei victime, iar altul în municipiul Arad, str A.Saguna colț cu Condurașilor, unde un pieton a fost accidentat pe trecere.
UPDATE 4:
Reprezentanții IPJ au declarat: „În seara zilei de 27 septembrie, în jurul orei 20,15, pe Autostrada A1, calea 1, la km. 531, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.
Un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Timiș, a acroșat partea din spate a unui ansamblu rutier, intrând ulterior în coliziune cu parapetul lateral.
Victima a fost proiectată în afara autoturismului, personalul medical de la fața locului constatând decesul.
Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă”.