- În ziua de 9 Iunie a.c., în jurul orei 13.45, pe autostrada A1, km. 531, calea 1, a avut loc un eveniment rutier.
Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 29 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autorurism pe A1, a pierdut controlul asupra direcție de mers, intrând în coliziune cu un automarfar.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară (la prima vedere) a pasagerului autoturismului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Autostradă A1 într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.
Foto: arhivă