În această dimineață, în jurul orei 07:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în localitatea Lipova.
Pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Bârzava cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
În urma accidentului au rezultat trei victime (doi bărbați și o femeie), dintre care una, un bărbat, a fost găsită în stare de inconștiență.
Echipajul medical al SAJ a început efectuarea manevrelor de resuscitare, iar victima, prezentând ulterior semne vitale, a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Celelalte două victime, conștiente și cooperante, au fost evaluate medical la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.
Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
foto: arhivă