Încasările la bugetul de stat din acciza la alcool etilic au scăzut cu 2,6% în primul semestru al anului, raportat la perioada similară din 2022, de la 379,46 milioane lei, la 369,68 milioane de lei, în pofida unei creşteri agregate de 11% a accizei anul trecut, iar fenomenul se va accentua dacă Executivul va aproba noi taxe, avertizează asociaţia patronală Spirits România, ce reuneşte principalii producători şi importatori de băuturi spirtoase.Potrivit asociaţiei, aceste cifre ar putea marca începutul unei perioade mai lungi de scădere a încasărilor din acciza la alcool, iar Guvernul trebuie să aplice un cadru juridic care să restabilească echilibrul între nevoile industriei şi necesitatea de a creşte veniturile bugetare. Spirits România reaminteşte că majorarea taxelor nu poate reprezenta unica soluţie pentru obţinerea de venituri suplimentare la buget, mai ales în condiţiile în care costurile cu materiile prime şi producţia au crescut cu până la 80%, punând presiune suplimentară pe producătorii locali. Costurile tot mai mari, coroborate cu o taxare excesivă, vor conduce la scăderea vânzărilor, micşorarea încasărilor la buget din TVA şi impozit pe profit, cu posibile reduceri de personal în industrie. Efectele negative se vor resimţi, atât la nivel economic, cât şi social, în condiţiile în care este de aşteptat ca noi majorări de taxe să ducă şi la o creştere a consumului de băuturi alcoolice contrafăcute, cu efecte foarte grave pentru sănătatea consumatorilor.Asociaţia reaminteşte că, în trecut, au mai existat situaţii în care majorările excesive de taxe au avut efectul invers celui scontat. De exemplu, majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat în intervalul 2013-2014 o scădere a pieţei fiscalizate a băuturilor spirtoase de 30%. În schimb, reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut ca rezultat în perioada 2016-2021 scăderea pieţei nefiscalizate cu aproximativ 25% şi dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 850,20 milioane lei în 2021 pentru piaţa băuturilor spirtoase.Aportul industriei de băuturi spirtoase la bugetul de stat este semnificativ, crescând constant în ultimii ani. În anul 2022, contribuţia industriei de băuturi spirtoase la bugetul de stat din acciza la alcool etilic a fost de peste 869,37 milioane lei, conform datelor ANAF.În acest moment, în România valoarea accizelor este mai mare decât în statele vecine şi peste valorile practicate în unele tari dezvoltate din Uniunea Europeană, deşi veniturile consumatorilor sunt mai mici. (sursa: Agerpres)

Recomandările redacției