Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, două acțiuni, în piața auto și piața Obor, pentru depistarea agenților economici și persoanelor fizice care nu respectă legislația privind actele de comerț.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 4 infracțiuni pentru nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei conform Legii 12/1990 (privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite) și 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei conform O.U.G. 28/1999 (privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale). De asemenea, a fost indisponibilizată suma de 1.761 de lei, în vederea continuării cercetărilor.

În piața Obor, au fost depistați 4 bărbați, din Arad, în timp ce comercializau produse de îmbrăcăminte care purtau însemnele unor mărci înregistrate, fără a prezenta elementele de siguranță ale produselor originale, susceptibile a fi contrafăcute.

Pe numele celor 4 bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Polițiștii vor continua aceste activități și în perioada următoare, atât în municipiu cât și în județ.

 

Recomandările redacției