La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva și Autostrada A3 Turda – Borș, precum și cu reprezentanți ai R.A.R. și I.S.C.T.R. Arad și Timiș, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave.
În cadrul activităților, au fost aplicate 286 de sancțiuni contravenționale, din care 30 pentru nerespectarea perioadelor de conducere și odihnă, 28 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 28 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 5 pentru depășiri neregulamentare, 33 pentru defecțiuni tehnice, iar celelalte pentru alte abateri.
Valoarea totală a sancțiunilor a fost de aproximativ 120.000 de lei, fiind reținute 12 permise de conducere (din care 5 pentru viteză excesivă, 5 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 1 pentru mers înapoi pe autostradă și 1 pentru conducere agresivă). Au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare.
Aceste acțiuni au un caracter preventiv, dar orice abateri de la regulile de circulație constatate vor fi sancționate, pentru protejarea participanților la trafic.
Brigada Autostrăzi își reafirmă angajamentul de a continua eforturile în vederea creșterii siguranței rutiere și îndeamnă toți participanții la trafic să respecte cu strictețe regulile și normele în vigoare.