În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost sancționați 83 de participanți la trafic, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 32.300 de lei. Dintre aceștia, 26 au depășit viteza legală de deplasare, reprezentând un posibil pericol pentru siguranța rutieră. 58 de persoane au fost testate cu aparatele din dotare.
Polițiștii au retras certificatele de înmatriculare a 2 autovehicule, care nu respectau normele legale.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.