La data de 13 iulie a.c., polițiștii din municipiu, împreună cu cei ai orașului Sebiș, cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și reducerii riscului rutier.

În cadrul activităților au fost legitimate 270 de persoane și verificate 203 autovehicule. 49 de persoane au fost conduse la sediul poliției în vederea clarificării unor aspecte de interes operativ (identitate, stare civilă, etc.) acestea fiind fotografiate și amprentate de polițiștii criminaliști.

Au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, din care 4 conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, iar restul pentru nerespectarea legislației rutiere.

Valoarea sancțiunilor a fost de 31.445 de lei, fiind reținute 3 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare. 24 de persoane au fost testate cu aparatele alcooltest/DrugTest, fiind constatată o infracțiune rutieră, respectiv conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Aceste acțiuni au caracter pemanent și se desfășoară atât în municipiu cât și în județ.

Recomandările redacției