mediciDupă ce întreg personalul medical din unităţile spitaliceşti din judeţul Arad a intrat în grevă japoneză, la mijlocul lunii trecute, iar la sfârşitul acestei săptămâni au fost reprezentaţi la mitingul de amploare care a avut loc la Bucureşti, sindicatele din sănătate ameninţă că greva generală. „Dacă nu se va rezolva nimic din ceea ce cerem atunci vom intra în grevă generală, pe termen nelimitat. Chiar am început deja strângerea de semnături, pas premergător care este necesar în declanşarea grevei generale“, ne-a declarat Delia Bonca, liderul Sanitas Arad.
Peste 10.000 de cadre medicale, printre care s-au numărat şi reprezentanţi din Arad, au participat sâmbătă la „Marşul tăcerii”, o manifestare fără precedent în rândul angajaţilor din sistemul de sănătate. Medici, asistenţi medicali, farmacişti, stomatologi şi studenţi au format un cordon uman de câţiva kilometri şi au depus coroane în faţa Parlamentului. Următorul pas stabilit de aceştia este greva generală.
Tema aleasă de organizatori a fost una morbidă, încercând cumva să reflecte ceea ce se întâmplă la ora actuală cu sistemul. Din recuzită nu au lipsit dricul, o cruce de lemn şi un sicriu, de acestea din urmă fiind agăţate fotografii ale ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Ba mai mult, pe tot parcursul marşului a răsunat, la unison cu vocile protestarilor, muzica atent aleasă: „Corul sclavilor” din „Nabucco” de Verdi şi „România, trezeşte-te!”.
„Jos labele de pe spitalele publice”, „Vreau să lucrez în România”, „Minciuna electorală – Sănătatea prioritate naţională”, „Eu vă tratez, nu FMI-ul” – au fost doar câteva dintre lozincile care se regăseau pe miile de pancarte.
Printre cererile Federaţiei Sanitas Arad, se numără: alocarea a 6% din P.I.B. pentru Sănătate; respectarea normati­velor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri; aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare conform Legii nr. 284/2010; negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă (CCM) la ni­velul sectorului de sănătate; negocierea şi semnarea CCM la nivelul sectorului de asistenţă social; elaborarea şi promovarea unei legi a salarizarii specifice în asistenţa socială, pornind de la principiile şi coeficienţii Legii nr. 284/2010, care să asigure creşterea salariilor în sector începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Aproape toate ramurile care lucrează în sectorul sanitar din judeţul Arad şi-au dat mâna pentru a protesta împotriva Ministerului Sănătăţii. Asistentele medicale, medicii, infirmierele, personalul angajat din spitale, farmaciştii, stomatologii, psihologii, medicii din şcoli şi-au adunat toate frustrările şi au cerut ministerului o serie de revendicări, care mai mult ca sigur nu au nici o şansă de a fi îndeplinite.

Recomandările redacției