Multi dintre cei pentru care scena a însemnat viața au parte acum de o bătrânețe liniștită. La fel de mulți însă, se luptă cu singurătatea și sărăcia. Pentru aceștia din urmă, Uniunea teatrală din România (UNITER) a inițiat campania „Artiști pentru artiști”, o acțiune umanitară de strângere de fonduri pentru artiștii aflați în dificultate. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad i se alătură și în acest an.

Spectacolul prezentat de Teatrul Clasic în cadrul acestei campanii este „Familia Ibsen”, în regia lui Cristian Ban. Reprezentația este programată sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 19.00.

Ne alăturăm din nou campaniei initiate de UNITER. Asta înseamnă că și în acest an, banii strânși ca urmare a vânzării biletelor pentru reprezentația din 6 aprilie vor ajunge la colegii noștri de breaslă aflați în dificultate. E un gest esential de recunoștiință pentru o viață dăruită scenei. Este un gest esential de suport pentru artiștii ajunși la vârsta senectuții, fără posibilitatea unui trai decent, unii dintre ei fără familie sau alt sprijin” – spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Campania a debutat la începutul lunii martie și se desfășoară până la final de aprilie.

Și anul acesta, câteva zeci de instituții teatrale din București și din țară au programat spectacole pe tot parcursul lunii martie și aprilie, încasările din vânzarea de bilete urmând a fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.” – declară inițiatorii proiectului.

Campania, inițiată de UNITER în colaborare cu teatre din București și din țară, are ca parteneri Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune prin Casa de Producție TVR și Institutul Internațional de Teatru – Centrul Român.

Recomandările redacției