Îndrăgitul actor Tom Hardy, cunoscut pentru rolurile din „Mad Max: Fury Road”, „Inception” „Taboo” și mai nou – „Venom“ a primit din partea prințului Charles, titlul de Comandor al Imperiului Britanic.

Hardy este prieten al prinţilor William şi Harry şi a participat în luna mai la nunta celui mai mic fiu al prinţului Charles.

Hardy a jucat, în 2006, rolul Robert Dudley, preferatul reginei Elizabeth I, în serialul de televiziune „The Virgin Queen”. În vârstă de 41 de ani, el a fost nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din „The Revenant” (2015) şi a mai jucat în filme ca „The Dark Knight Rises” şi „Venom”.

Tom Hardy este unul dintre cele mai mari staruri Hollywood. S-a născut în Hammersmith, Londra, pe 15 septembrie 1977. Mama lui, Anne, este artistă si pictoriță, în timp ce tatăl lui, Edward „Chips” Hardy este un nuvelist, scriitor și scenarist. Atât Tom, cât si tatăl lui au colaborat împreuna la serialul Taboo.

În 2009, Hardy a început o relație cu Charlotte Riley, pe care a întalnit-o, de asemenea, pe platourile de filmare. Cei doi s-au căsătorit în 2014 și sunt în continuare împreună. Tom are doi copii, un băiat dintr-o primă relație cu Rachel Speed și încă un băiat, cu actuala soție.

Tom Hardy a fost considerat actorul momentului de nenumărate publicate și una dintre cele mai fascinante personalități de la Hollywood.

Recomandările redacției