*Tabăra de cercetare etnografică. În aceste zile are loc la Bata încă o ediție a Taberei de cercetare etnografică. Ajunsă la a șaptea ediție, participanții la această acțiune sunt opt cercetători etnologi, din care șapte sunt doctori și doar unul doctorand, își doresc să descopere și să imortalizeze cât mai mult din comoara obiceiurilor străvechi din acestă zonă a banatului de sus, vorbim de zona de pe malul stâng al Mureșului.  Profesoara doctor Rodica Colta, ne spunea câteva din tintele acestei noi ediții a taberei: „dorim să continuăm și aprofundăm cercetarea obiceiului Colindatului cu dube de pe valea Mureșului, să descoperim caietele vechi cu înscrisuri. Vrem să înregistrăm tot ce descoperim, pe cât posibil. Firește nu vom ignora nici alte obiceiuri ce le vom descoperi în zona vizată“.
* Festivalul vânătorilor. În data de 20 septembrie, la Bata va avea loc încă ediție a Festivalului național al Vânătorilor. Despre desfășurarea și programul acestei ediții vom reveni pe parcurs cu imformații mai ample.
*Natura 2000. Recent a avut loc o întâlnire a tuturor celor implicați în proiectul „Natura 2000“. Este vorba de nouă unități administrativ-teritoriale (comune), trei ocoluri silvice private și Direcția Silvică. Primarul comunei Bata, Ion Micurescu, ca participant la întâlnire a subliniat două aspecte vizavi de elaborarea de noi documentații. „Este necesar ca noile texte redactate să fie accesibile, pe înțelesul tuturor deoarece noi – administrațiile de comune – nu avem în aparatul propriu angajați care să fie specialiști în lucrări de mediu. În al doilea rând, este de dorit ca prin noile stipulări să conservăm ce avem și nu să blocăm dezvolatrea“.  (F.B.)

Recomandările redacției