Primarul orașului Sebiș, Cristian Feieș, este un exemplu în ceea ce privește modul în care a înțeles să urmeze pașii necesari pentru dezvoltarea orașelor. Cu o echipă puternică în spate tânărul edil a reușit să atragă în orașul pe care îl administrează atât bani europeni cât și să le ofere cetățenilor un stil de viață confortabil și plin de facilități. De la educație, infrastructură, digitalizare, sănătate dar și recreere și cultură primarul a reușit pe rând să atingă toate punctele, însă nu are de gând să se oprească.

Am discutat cu primarul Cristian Feieș pentru a vedea ce planuri are pentru viitorul apropiat, dar și ce a realizat în ultimii ani.

–              Aș dori să începem cu ce ați realizat în anul 2023 sau să ne spuneți câteva din proiectele pe care le-ați avut.

–              Nu aș vrea să mă axez pe numărul de proiecte deși nu au fost puține cât pe impactul pe care le-au avut acestea în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor orașului Sebiș.

 

–              Sigur, vă rog să ne spuneți câteva proiecte care au reușit rezolvarea nevoilor cetățenilor.

 

–              Noi am încercat să atingem fiecare dintre necesitățile oamenilor, respectiv pe partea de utilități publice, pe partea de petrecere a timpului liber, pe partea de infrastructură. Am făcut progrese uriașe în ceea ce privește aducțiunea gazului, am făcut progrese mari în ceea ce privește semnarea contractului de finanțare și găsirea unui constructor pentru realizarea acestor investiții împreună cu celelalte comune în care suntem angrenați respectiv Beliu, Bocsig și Bârsa. Totodată am reușit reușit să organizăm licitația și să identificăm un constructor pentru schimbarea a 10 km de conducte magistrale de apă, cu o valoare totală de 17.000.000 de lei.

 

–              De asemenea Sebișul are un spital, care este starea acestuia?

 

–              Pe partea de sănătate avem proiecte la spitalul nostru din Sebiș în valoare de 5 milioane de euro pe întreg mandatul… reușind la finalul lui 2023 să finalizăm un proiect de un milion de euro pe refuncționalizarea spitalului. Am reușit să finalizăm împreună 700 de mii de euro pentru achiziția de aparatură. De asemenea încercăm în această primăvară să finalizăm clădirea corp D din cadrul spitalului o investiție din bugetul local de peste 500 de mii de euro. Tot în acest an încercăm să continuam proiectele care le mai avem pentru spital respectiv eficientizarea energetică și construcția unui nou ambulator în cadrul spitalului.

 

–              Haideți să discutăm și despre învâțământ și despre facilitățile elevilor din Sebiș.

 

– Am câștigat la Agenția Fondului de Mediu un proiect pentru reabilitarea moderată a clădirii școli generale în valoare de peste nouă milioane de lei de asemenea am depus pentru finanțare pe Agenția Fondului de Mediu un proiect pentru îmbunătățirea energetică pentru clădirea liceului, în valoare de 10 milioane de lei. Avem în licitație un proiect pe  600 de mii de euro pentru mobilier și aparatură în cadrul liceului nostru.

 

–              Toate aceste facilități crează un mediu sănătos pentru dezvolatarea unor noi familii și de asemenea creșterea numărului de locuitori ai orașului.

 

–              La Sebiș susținem familiile. De asemenea încercăm să acoperim toate necesitățiile cetășenilor. Continuăm realizarea de piste de biciclete, construirea de locuințe pentru tineri și locuințe sociale. În această primăvară vom da drumul la 24 de apartamente noi.

De asemenea continuăm rezolvarea problemelor de infrastructură respectiv drumuri, parcări, trotuare, șanțuri și rigole.

 

–              Vă rugăm să dezvoltați subiectul legat de familile tinere, dar și ce oportunități de muncă au în Sebiș.

–              Avem cel mai mare număr de agenți economici la mia de locuitori. Avem 1000 de agenți economici la o populație de 5000 de locuitori. La noi practic șomajul este zero, deci există nevoie de forță de muncă în orașul nostru. Sporul în orașul nostru privește creșterea demografică începe fie pozitiv având în vedere faptul că cele mai multe zone din țară se confruntă cu o scădere drastică  anumărului de locuitori. Prin ceea ce încercam să facem în orașul nostru pentru familii tinere,  în toate domeniile educație, sănătate, sport, loc de joacă pentru copii, furnizarea de servicii de calitate, administrație publică eficientă eu zic ca avem un ambient bun pentru tineri să poate avea toate condițiile necesare unei vieți moderne.

– Vă mulțumim!

  • Petre spune:

    Am nevoie de o lămâie. Pur și simplu te lovește greață…. Începând de azi nu mai citesc glasul Aradului….. V-am sters

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției