lupse

 

Din ce în ce mai multe asociaţii de proprietari din municipiu cad în plasa unor „administratori ţepari”, care încasează banii pentru întreţinere de la oameni, dar „uită” să facă plăţile către furnizori. Numeroase cazuri de acest fel au fost semnalate, în ultimul timp, de Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) şi de presă, fără ca Primăria să ia măsuri. Conform site-ului instituţiei, Comisia de Atestare a Administratorilor de Imobile a retras, anul acesta, doar un singur atestat. De menţionat că, din 2007 până în prezent, au fost retrase doar 14 atestate, semn că lucrurile se mişcă cu greutate în instituţia condusă de Gheorghe Falcă.

În topul delapidărilor

Dorina Lupşe, preşedintele ULALA, susţine că aceasta este una dintre cauzele care au dus la faptul că Aradul a intrat într-un top al celor mai mari dela­pidări realizate de administratorii de imobile. „Primăria nu ia măsuri în astfel de situaţii. Am ajuns ca Ara­dul să poată candida pentru Cartea Recordurilor. Municipiul a  intrat în topul delapidărilor, cu o sumă de 1,5 miliarde de lei vechi. Suma nu se ştie încă precis, deoarece pentru fiecare zi de întârziere se calculează penalităţi şi majorări, dar până în momentul de faţă s-a stabilit un prejudiciu de 1,5 miliarde. În ultimii doi ani, am atras de nenumărate ori atenţia cu privire la faptul că în Arad sunt administratori care încasează diverse sume de la asociaţiile de proprietari, dar nu îi folosesc pentru a plăti furnizorii. De menţionat însă că respectivele asociaţii nu au avut calitatea de membre ale ULALA, în momentul în care s-au petrecut res­pectivele delapi­dări”, a declarat Dorina Lupşe. Aceasta a ţinut să precizeze că un administrator nu ar fi putut delapida o sumă aşa de mare dacă nu ar fi avut complici şi dacă compartimentul din Primărie care este abilitat să ia măsuri ar fi dat dovadă de mai mult interes. „Compartimentul din Primărie ar fi trebuit să se autosesizeze când asociaţia de proprietari a început să acumuleze datorii la furnizori. Asta cu atât mai mult cu cât CET-ul este în ograda Primăriei. Firmele care administrează blocurile duse într-o astfel de situaţie sau administratorii ar fi trebuit verificaţi. Dacă biroul din Primărie ar fi dorit să oprească acest flagel, ar fi putut foarte uşor să facă acest lucru, apelând la noi. ULALA şi-a manifestat în numeroase rânduri disponibilitatea de a acorda suportul logistic necesar, pentru a stopa acest fenomen care a luat amploare în ultimii doi ani. Cred că în anumite cazuri nu s-a vrut scoaterea la ivea­lă a acestor probleme sau că anumiţi admi­nistratori au fost acoperiţi sau spri­jiniţi în activitatea lor de cei care ar fi trebuit să-i controleze şi nu au făcut-o”, a continuat Dorina Lupşe.
Proprietarii trebuie să plătească de două ori
Preşedintele ULALA a ţinut să precizeze că atestatul se poate retrage dacă un administrator a încălcat legea, iar Primăria are posibilitatea să se autosesizeze în astfel de cazuri. „Primăria nu s-a autosesizat, deşi ar fi avut baza legală să facă acest lucru. Doar anul acesta au fost trei sau patru cazuri de administratori care au delapidat diverse sume de bani, dar sunt şi multe asociaţii care iau legătura cu noi pentru a ne informa cu privire la diferite situaţii îngrijorătoare. De obicei datoriile rămase nu mai pot fi recuperate de la administratori, trebuind plătite de proprietari. Chiar dacă se ajunge la proces, mulţi dintre administratori nu au bunuri sau surse de venit, neputând fi executaţi silit. Legea 230 spune că asociaţia poate să ceară garanţii materiale atunci când angajează un administrator, dar garanţiile sunt insuficiente pentru un rulaj aşa de mare de bani, iar numărul asociaţiilor care cer garanţii este mic. În ceea ce priveşte pedepsele aplicate de judecători, până acum s-a dat doar închisoare cu suspendare”, a mai spus Dorina Lupşe.
Mai trebuie spus că reprezentanţii ULALA şi-au manifestat disponibilitatea pentru încheierea unor protocoale de colaborare cu Primăria, Poliţia şi instanţele de judecată pentru eradicarea acestui flagel. „Foarte multe cazuri, care nu au fost de amploare, am reuşit să le stopăm”, a încheiat Dorina Lupşe.
Primăria aşteaptă sesizări…
Pe de altă parte, Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei, susţine că retragerea atestatelor de administratori se poate face doar în anumite condiţii. „Atunci când sunt probleme, trebuie să fim sesizaţi de asociaţiile de proprietari, pentru că sunt structuri de drept privat. Retragerea unui atestat se poate face în baza unei încălcări dovedite a legii, acest lucru neputând fi realizat după o simplă reclamaţie. În situaţia în care este vorba despre săvârşirea unei infracţiuni, Primăria nu este abilitată să constate acest lucru”, a declarat Corina Drăghici.

  • Alexander Curly spune:

    Ar fi interesant sa intrebati pe doamna Lupse Dorina de doamna fost admin. Donadela Nadasan. Din cate stiu eu a fost frumos recomandata de catre ULAL la multe Asociati si multe au ramas fara bani. Sau de faptul ca ULAL Arad cauta nod in papura la Administratori(ex. Lucretia Leucea si sigur nu singura) pentru ca apoi sa propuna pe domnul Nedelcu Flavius un tanar admin. care fara nici un fel de experienta a ajuns in cativa ani sa aiba cele mai multe blocuri din Arad si o stransa si nu chiar corecta legatura cu Ulal Arad. Parca ULAL ar fi firma de publicitate a firmelor domnului administrator Nedelcu. Oare acesti oameni isi permit sa critice pe altii ?. Este o vorba din popor. Hotul striga cel mai tare HOTUL!!! Dar ma intreb eu Glasul asta a cui o fi ? Sper sa nu dau iar de vorba aia din popor si sa raman cu aceste randuri scrise si citite de mine.

  • Expert Contabil spune:

    ULAL ARAD fura banii pe fata de la Asociatiile de Proprietari.
    Listele de cheltuieli si rapoartele contabile avizate de ULAL sunt un dezastru…

    Daca nu as avea pe cineva drag care, din pacate, mai lucreaza la ULAL, as da ULAL-ul in instanta (am dovezi prin documente copii xerox,in care ULAL-ul pune stampila pe documente ilegale)…

    Sunt expert contabil si stiu ce vorbesc !!!

    Fugiti de ULAL cat puteti si cautati sa va alegeti cenzori din bloc (mini bac sa aibe viitorul cenzor conform legii)..

    Fugiti de ULAL !!!

  • PITO spune:

    INPREUNA CU FLAVIUS NEDELCU SI DORINA LUPSA SE FAC MAI MARI HOTII IN ASOCIATIILE DE LOCATARI SI PROPRIETARI..

    AU UN SISTEM BINE PUS LA PUNCT CUM SA JEFUIASCA OAMENII LEGAL!!!

    INSTALEAZA NISTE OAMENI NAIVI FARA PREGATIRE..SI ACTIONEAZA IN SPATELE LOR FOLOSINDUI CA MARIONETE!

    CU MANA JUSTITIEI..AU AVOCATA ANGAJATA CARE FURA CU MANA LOR..CA NU SUNT INSTARE SA LUCREZE CINSTIT..IN CATIVA ANI AU FACUT AVERI COLOSALE..CASE MASINI DE LUX!!!

    LA HOTI E FRICA CA FURA ALT HOT MAI MUULT!

    • Carmen spune:

      Da ,asa este !Pe mine ma fura in fiecare luna cu 8-11 m de apa ,cu toate ca nu locuiesc in garsoniera,am vorbit cu Nedelcu si nu a luat nici o masura,in luna urmatoare am avut iarasi 8 m de plata,fara sa folosesc o picatura.Este un HOT !Te fura zambind.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției