Programul de formare psihopedagogică nivel I și nivel II al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad este oferit, în regim facultativ, tuturor studenţilor U.V.V.G., studenţilor cu care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are convenţii și protocoale de colaborare, precum și absolvenţilor de  studii universitare cu diplomă de licență, care îndeplinesc condițiile legale de înscriere, în conformitate cu OMECTS nr. 5745/13.09.2012, OUG nr. 49/2014,  OMEN nr. 3850/02.05.2017 și  OMEN nr. 4129/16.07.2018.

Aceștia se pot înscrie pentru parcurgerea, continuarea sau completarea Programului de formare psihopedagogică la DPPD, conform Sistemului European de Credite Transferabile şi Regulamentului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, privind activitatea profesională a studenţilor.

În cadrul Programului de formare psihopedagogică, pentru obținerea certificatului de absolvire, este obligatorie parcurgerea fiecărei discipline din Planul de învățământ al fiecărui program. De asemenea, este obligatorie, la nivelul II, parcurgerea unei discipline la alegere din fiecare pachet de discipline opţionale, prevăzut în Planul de învăţământ al DPPD.

 

Înscrierile se fac on-line, pe platforma Universității (https://admitere.uvvg.ro/articol/86/inscrieri-la-dppd )

sau la sediul DPPD, Arad, Str. G-ral Praporgescu, nr. 1-3.

 

Relații suplimentare se pot obține la tel (004)0257254108, sau prin email: dppd@uvvg.ro

 

OFERTA EDUCAŢIONALĂ 2023- 2024

 

ÎNSCRIEREA:

Se pot înscrie la concursul de admitere pentru:

 

  1. Programul de formare psihopedagogică (PFP)

NIVEL I UNIVERSITAR:

– studenţii admişi în anul I (Licenţă), cu durata studiilor de 3 ani;

– studenții admiși în anului II (Licență), cu durata studiilor de 4 ani;

– studenții admiși în anul III (Licență), cu durata studiilor de 5 ani;

– studenții admiși în anul IV (Licență) cu durata studiilor de 6 ani.

(OMECTS nr. 5745/2012, art. 4 (1), la facultăţi ale Universităţi de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, la filiale sau la alte universităţi cu care Universităţi de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are convenţie de colaborare în domeniu).

 

 

 

 

 

  1. Programul postuniversitar de formare psihopedagogică (PPFP),

NIVEL I POST UNIVERSITAR:

– absolvenții cu diplomă de licență la specializările existente în facultățile U.V.VG., în filiale ale universității, sau la alte universităţi cu care U.V.V.G. are convenţie de colaborare în domeniu (OMECTS nr. 5745/2012, art. 3 şi OUG 49/2014 pct. 58);

 

III. Programul de formare psihopedagogică  (PFP)

NIVEL II UNIVERSITAR:

– absolvenţii studiilor universitare cu diplomă de licență, și Certificat de absolvire a Programului de formare psihopedagogică  (PFP) nivelul I, înscriși în anul I la masterat în domeniul diplomei de licență.

 

  1. Programul postuniversitar de formare psihopedagogică (PPFP),

NIVEL II POSTUNIVERSITAR:

–   absolvenţii studiilor universitare cu diplomă de licență, și Certificat de absolvire a Programului de formare psihopedagogică  (PFP) nivelul I și masterat în domeniul diplomei de licență.

 

Perioada de înscriere: pentru Nivel I, Nivel II, cursuri postuniversitare

Prima etapă:

1 iunie – 28 iulie 2023 – înscrierea candidaţilor pe platforma online (sau la secretariatul DPPD)

31 iulie 2023 – afişarea rezultatelor, formularea contestaţiilor, afișarea rezultatelor finale.

 

A doua etapă:

Sesiunea de admitere din septembrie se organizează doar la acele programe de studiu la care nu au fost ocupate locurile după sesiunea iulie 2022, conform următorului calendar:

28 august – 27 septembrie 2023 – înscrierea candidaţilor pe platforma online (sau la secretariatul DPPD);

29 septembrie 2023 – afişarea rezultatelor şi formularea contestaţiilor, afişarea rezultatelor finale.

 

DOCUMENTELE NECESARE LA ÎNSCRIERE: (se încarcă pe platforma online)

Pentru toți candidații:

– eseu motivațional*;

– copie chitanţă sau tranzacție bancară cu plata taxei de înscriere – 300 lei

Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, CONT:  RO74 RNCB 0015 0281 5252 0001 –  deschis la BCR Sucursala Arad, cu specificarea: taxă înscriere DPPD, an I Nivel I U,  transmisă pe adresa dppd@uvvg.ro sau direct la secretariatul DPPD;

– diploma de bacalaureat/ adeverință eliberată de la liceu;

– adeverința că este înscris la studii de licență, în cadrul U.V.V.G. (de la secretariatul facultății) cu precizarea notei obținută la examenul de admitere din anul I de studii;

– fişa de înscriere a candidatului (tipizată).

 

La aceste documente candidații vor adăuga:

Studenţii de la ciclul licenţă din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad:

– copie certificat de naştere;

– copie certificat de căsătorie ( dacă este cazul);

– copie carte de identitate;

– adeverinţă medicală tip M.S. 18.1.1 și aviz psihologic.

 

Studenţii de la ciclul masterat din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad:

– diploma de bacalaureat

– adeverință că este înscris la studii de masterat, în cadrul U.V.V.G (de la secretariatul facultății), cu precizarea notei obținută la examenul de admitere din anul I de studii;

– fişa de înscriere a candidatului;

– copie certificat de naştere;

– copie certificat de căsătorie ( dacă este cazul);

– copie carte de identitate;

– adeverinţă medicală tip M.S. 18.1.1 și aviz psihologic;

– certificat şi foaia matricolă sau adeverinţă de absolvire a nivelului I a PPFP;

– copie după diploma de licenţă sau adeverinţă de promovare a examenului de licenţă, în care să fie specificată media de absolvire a facultăţii;

– copie după suplimentul la diplomă de licenţă.

 

Studenţi la PPFP – Nivel I – Postuniversitar și Nivel II – Postuniversitar

– copie certificat de naştere;

– copie carte de identitate;

– copie certificat de căsătorie (dacă este cazul);

– adeverinţă medicală tip M.S. 18.1.1 și aviz psihologic;

– diploma de bacalaureat;

– copie după diploma de licenţă sau adeverinţă că a promovat examenul de licenţă în care să fie specificată media de absolvire a facultăţii;

– copie după suplimentul la diplomă de licenţă;

– copie după diploma de master sau adeverinţă că a promovat examenul de disertație (numai pentru cei care se înscriu la nivelul II);

– copie după suplimentul la diplomă de master;

– certificat şi foaia matricolă sau adeverinţă de absolvire a nivelului I a PPFP (numai pentru cei care se înscriu la Nivelul II).

 

Taxe: conform hotărârii Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Taxe de înscriere: 300 de lei

Taxe şcolarizare: 3.000 de lei, conform hotărârii Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Taxă finalizare studii: 600 lei.

 

ADMITEREA

Admiterea la programul de studii psihopedagogice se realizează în limita locurilor aprobate de către Ministerul Educației, pe baza eseului motivațional, astfel:

– pentru Nivelul I Universitar – prin ierarhizare, pe baza mediei obţinute la admiterea în anul I de facultate;

– pentru Nivelul I Postuniversitar- prin ierarhizare, pe baza notei obținute la examenul de licență;

– pentru Nivelul II Universitar – prin ierarhizare, pe baza mediei aritmetice dintre media obținută la examenul de licență şi nota obţinută la Examenul de absolvire a programului de studii psihopedagogice, nivel I.

– pentru Nivelul II Postuniversitar – prin ierarhizare, pe baza mediei aritmetice dintre media obținută la examenul de licență şi nota obţinută la Examenul de absolvire a programului de studii psihopedagogice, Nivel I.

 

ŞCOLARIZAREA

Contractul de şcolarizare

La începutul anului I de studiu, studentul va încheia cu DPPD contractul de studii pentru nivelul I (monospecializare), respectiv nivelul II.

Pe baza contractului anual de studii, studentul va fi înmatriculat în cadrul DPPD.

 

Finalizarea studiilor

Pentru nivelul I şi nivelul II, studiile se finalizează printr-un examen de absolvire susţinut de absolvent, pe baza portofoliului didactic elaborat pe parcursul Programului de formare psihopedagogică.

 

Certificarea studiilor

După promovarea examenului final, absolvenţii vor primi un Certificat de absolvire însoţit de Foaia Matricolă, cu notele la disciplinele aferente Programului de formare psihopedagogică.

Date de contact: https://www.uvvg.ro/formare-profesionala/dppd/anunturi/

 

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Adresa: Strada General Praporgescu, nr. 1-3, municipiul Arad, Judeţul Arad, România

Telefon: 0257/254 108

Email: dppd@uvvg.ro

 

* eseu motivațional. Admiterea la programele psihopedagogice din cadrul Universității de Vest ,, Vasile Goldiș” din Arad, se realizează pe baza unui eseu motivaţional. Acesta va fi realizat de către fiecare candidat, urmărind cerințele de mai jos:

– prezentarea motivelor și argumentelor proprii, legate de alegerea carierei didactice;

– prezentarea calităților, abilităților, atuurilor personale care îl recomandă, în opinia sa, pentru cariera didactică;

– oferirea unei opinii personale legată de cariera didactică – o vede ca pe o primă opțiune pentru dezvoltarea sa personală sau ca pe o alternativă;

Eseul va fi redactat în Times New Roman, caractere de 12, la un rând şi nu va depăşi o pagină format A4. Va fi datat, semnat și încărcat pe platformă odată cu celelalte documente necesare înscrierii sau depus la dosar, în cazul înscrierii la secretariat .

 

Recomandările redacției