Admiterea la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, dacă liceul optează pentru această posibilitate, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Prima generație care ar urma să dea acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar următor, adică 2023-2024, dacă legea este adoptată până când începe anul școlar, a anunțat Ligia Deca.

Admiterea în cadrul ciclului liceal pentru filierele teoretice/tehnologice permite organizarea, după evaluarea națională, a două probe de admitere organizate la nivelul liceului, cu subiecte standardizate, naționale – pentru maximum 60% din locuri, dacă liceul optează pentru această posibilitate.

Ligia Deca: „Evaluarea Națională va avea probe, așa cum spuneam, la limba română, matematică și, după caz, limba maternă. Nu se schimbă formatul actual. Elementul de noutate este reprezentat de potențialul concurs de admitere la liceu. Din nou, dacă liceul vrea și există concurență demonstrată în anii anteriori, pentru acele profiluri unde există această concurență demonstrată, 60% din locuri pot fi ocupate prin concurs. Practic, liceul anunță cu un an înainte că va organiza concurs, anunță ce probe își alege din opțiunile pe care Ministerul Educației le pune la dispoziție. Așa cum spuneam, pentru o clasă de chimie- biologie, spre exemplu, alege chimia și biologia și va putea organiza în același timp, cu toate celelalte licee, deci nu vor fi admiteri succesive, în același timp, se va organiza acest concurs de admitere pe profiluri, cu subiecte pe care le realizează Centrul Național pentru Evaluare. Ei vor primi subiectele, se va asigura securizarea acestora și, de asemenea, se va asigura integritatea corecturii. Concursul de admitere pentru acele profiluri unde există competiție se va realiza în aceeași zi. (…)

Acest concurs de admitere nu afectează elevii care sunt acum în gimnaziu. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar următor, adică 2023-2024, dacă legea este adoptată până când începe anul școlar. Nu vorbim despre un concurs de admitere eminent. Nu este cazul ca elevii, părinții să fie liniștiți. Avem o stabilitate de finalizare a ciclului gimnazial, pentru toți cei care se află acum în gimnaziu. Mai precis, nu schimbăm regulile în timpul jocului”, a declarat oficialul, în conferința de prezentare a proiectelor consolidate de legi ale Educației.

Unitățile de învățământ liceal vor funcționa cu respectarea principiului asumării filierei în care școlarizează. Astfel 2/3 din elevii din cadrul liceelor teoretice/vocaționale vor fi din filiera teoretică/vocațională.

Locurile neocupate prin examen de admitere se vor ocupa prin repartizare computerizată, organizată după admitere la liceu. Maximum 10% din locuri vor fi ocupate prin repartiție computerizată pentru elevi cu CES sau de etnie romă.

Când nu poate organiza liceul examen de admitere

Liceul nu poate organiza examen de admitere anul următor pentru specializările unde nu s-au ocupat toate locurile prin examen.

Sursa edupedu

Recomandările redacției