buleuMaria Vasii, avocata care l-a reprezentat pe Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, a acceptat propunerea venită din partea lui Adrian Buleu de a-l apăra în instanţă. Cazurile celor doi prezintă mai multe similitudini, cadavrele victimelor nefiind găsite nici până în prezent. Asta nu a împiedicat însă instanţa să îl condamne pe Cioacă la 22 de ani de puşcărie. Rămâne de văzut dacă soarta va fi mai blândă cu inculpatul Buleu sau dacă va împărtăşi o sentinţă asemănătoare cu a lui Cioacă.
Adrian Buleu a fost trimis în judecată, fiind acuzat de către procurori că l-a ucis pe partenerul său de afaceri, Abel Apostol. Deşi Buleu este arestat de la începutul lunii mai, nici până în prezent nu se ştie unde a fost ascuns trupul lui Abel.
„Îşi întăreşte apărarea, fiind disperat“
Contactată telefonic, avocata Maria Vasii ne-a declarat că „am acceptat propunerea venită din partea lui Adrian Buleu, caz care prezintă destule asemănări cu al lui Cristian Cioacă. Îl voi reprezenta pe Adrian Buleu, formând o echipă cu ceilalţi doi avocaţi, pe care îi are încă de la început, şi pe care îi respect foarte mult. Este un proces interesant. Fiecare dosar este cu specificul său, aşa că nu cred că Adrian Buleu va primi o sentinţă asemănătoare cu cea pe care a primit-o Cioacă. Eu sunt avocat şi indiferent dacă o persoană este vinovată sau nu, o voi reprezenta în faţa instanţei. Şi în cazul unei persoane vinovate se poate face circumstanţiere. Din primele cercetări pe care le-am făcut însă în dosarul lui Adrian Buleu, consider că este nevinovat“.
În schimb, Albert Apostol, fiul celui dispărut, a declarat că „pe noi nu ne interesează cine îl apără pe Buleu. Îşi întăreşte apărarea pentru că este disperat. Este cât se poate de evident că acţiunile sale nu sunt cele ale unei persoane nevinovate. Cât despre noua sa avocată, ce aş putea să spun? Şi pe Cioacă l-a «ajutat» foarte mult. Dacă îl ajută la fel de mult şi pe Buleu atunci eu sunt liniştit“.

Recomandările redacției