Noul Cabinet Cioloş stârneşte deja multe controverse în mediul politic şi nu numai. Adrian Mureşan, preşedintele filialei Arad a Partidului România Unită spune că: „Guvernul propus de Dacian Cioloș încalcă până și promisiunea inițială de a fi alcătuit din tehnocrați de vreme ce vicepremierul și ministrul Dezvoltării și Administrației Vasile Dâncu este un membru important al PSD care a ocupat și funcții de conducere în acest partid. Cât despre restul componenței Guvernului propus , se poate spune că, dacă trece de votul Parlamentului, România va fi condusă de foștii angajați de la Comisia Europene, FMI, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau ONG-uri susținute de Washington. În perioada de idealism euro-atlantic, când tot ce venea de la Bruxelles, de la FMI sau de la alte instituții internaționale promitea să fie util și benefic pentru România, componența acestui Guvern ar fi părut un mare pas înainte înspre dezvoltarea țării. În prezent, când vălurile au căzut, putem afirma că vom avea nu o țară ca afară, ci o țară condusă de afară și în beneficiul cercurilor de interese străine. FMI s-a făcut remarcat în România prin politicile de austeritate împotriva populației în timp ce banii pentru investiții erau furați exact de oamenii guvernării care impuseseră măsurile de sărăcire cu acordul FMI. Astfel, Ministerul Finanțelor, cel mai important portofoliu, va fi condus de un fost angajat al FMI de la București din perioada tăierilor de salarii! Banca Mondială este cea care a gestionat multe din privatizările care au avut ca rezultat distrugerea industriei și unităților de producție din România.   România intră, odată cu Guvernul Cioloș, într-o guvernare corporatistă de genul multinaționalelor peste care se adaugă influența determinantă a birocrației bruxelleze, care a dus Europa în pragul dezastrului și a experimentelor nefericite ale FMI care nu are în portofoliu nici măcar un exemplu fericit de țară pe care să o fi ajutat să se dezvolte. De un lucru însă putem fi siguri: că toate directivele Comisiei Europene, FMI, precum și interesele transatlantice ca de exemplu implementarea organismelor modificate genetic sau tratatul TTIP vor fi aplicate cu maximă strictețe în România”.

Recomandările redacției