Procurorii DIICOT au început urmărirea penală faţă de fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae.

Videanu a fost chemat joi la sediul DIICOT pentru a i se comunica că a fost pus sub acuzare, soluţia de începere a urmăririi penale fiind dispusă pe 9 septembrie, după ce la preşedintele Traian Băsescu a încuviinţat cererea procurorilor.

Potrivit unui comunicat DIICOT, în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri ai Economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al Interagro. Conform DIICOT, este vorba despre discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

„Activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN Romgaz SA, creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale”, se arată în cererea DIICOT.

Procurorii susţin că demersul miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-a realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând cca. 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, „societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”.

Anchetatorii mai arată că, prin activitatea miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate „a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale”.

Mai mult, Romgaz şi Ministerul Economiei, fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost înfiinţată, „s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României”.

Afectarea activităţii SNGN Romgaz SA, prin demersurile şi dispoziţiile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu , în favoarea SC Interagro SA, s-a concretizat, conform referatului procurorilor DIICOT, în alocarea unor resurse din bugetul public şi care erau la dispoziţia unei societăţi naţionale ce activează într-o ramură economică strategică, pentru un interes particular, deşi raţiunea legii este ca aceste resurse să servească la acoperirea riscului pentru economie şi populaţie şi să le protejeze faţă de o eventuală situaţie de criză energetică, activitate de natură să submineze economia naţională, prin starea permanentă de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Naţional.

În referatul DIICOT se mai reţine că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare.

 

 

(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu)

 

Recomandările redacției