articipantă în premieră la Cupa României de handbal feminin, Crișul Chișineu Criș și-a aflat adversarul din 16-imi. Până la urmă, echipa pregătită de Sebastian Tudor nu va găzdui o formație din Liga Florilor, ci tot o divizionară secundă, componentă a Seriei C.

FC Argeș, căci despre ea este vorba, ocupă locul 4, cu 8 victorii și 6 înfrângeri, într-un campionat la care participă, însă, 7 și nu 6 formații precum în seria Crișului. Cele două echipe s-au înfruntat în dublă manșă în sezonul trecut al Diviziei A, piteștencele câștigând de fiecare dată 40-34, în Trivale și 26-20, la Arad. „Datele problemei s-au schimbat față de anul trecut, ambele loturi au suferit modificări în sensul bun al cuvântului. La prima vedere, șansele de a trece în optimi sunt egale, poate publicul pe care-l așteptăm în număr mare să ne susțină va înclina puțin balanța în favoarea noastră. Depinde și în ce formă vom ajunge și noi și ele la partida de peste cinci săptămâni, căci mai sunt destule meciuri de campionat. În plus, mai pot apărea achiziții în fiecare tabără, noi având în vederi, de exemplu, două fete pentru a ne întări în această iarnă”, spune Lucreția Vartolomei Cășuțiu, managerul Crișului, care în stagiunea trecută a simțit din teren „duelurile” cu FC Argeș.

Federația Română de Handbal decis ca toate partidele valabile pentru 16-imile Cupei României Fan Courier să aibă loc duminică, 17 februarie. Câştigătoarele din această fază se vor califica în optimile de finală, urmate de sferturi, ambele programate în luna martie, pentru ca turneul Final Four să aibă loc între 19-21 aprilie.

La treabă din a patra zi a anului

Prima parte a stagiunii 2018-2019 a Diviziei A la handbal feminin a decurs foarte bine pentru Crișul Chișineu Criș. Echipa „alb-albastră” e pe locul 2, ce îi asigură deocamdată prezența la Turneul Semifinal. Dar, mai există un tur și un retur în față până la întâlnirile pentru o promovare ce nu e neapărat vânată pe Crișul Alb, din moment ce sala de sport din oraș va fi gata cel mai repede în 2020.

Cert este că antrenorul Sebastian Tudor și-a chemat jucătoarele din vacanță încă din a patra zi a noului an. De vineri, Klimek și colegele sale se reobișnuiesc cu efortul, iar luni s-a intrat în linie dreaptă pentru pregătirea primului meci pe puncte din 2019. Acesta se va desfășura duminică, la Oradea, contra formației de pe penultimul loc în clasament. De altfel, Crișul a bătut-o de două ori în acest sezon pe CSU, 33-25 în deplasare și 33-26, acasă și pornește favorită și în duelul de la finalul acestei săptămâni.

Partida începe la ora 11, iar Tudor nu se va putea baza în continuare pe mai vechile accidentate Snakovski și Morariu.Vă reamintim că handbalistele Crișului sunt calificate și în primul tur al Cupei României Fan Courier.

Recomandările redacției