taraboi
O întreagă armată de oameni a intervenit, vineri, în jurul orei 13,00, pentru salvarea – mai degrabă dezbătarea – unei persoane de 47 de ani, din judeţul Bihor, gata-gata să se autoincendieze de la o…ţigară.
În prima fază, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad a anunţat faptul că a intervenit la un caz de autoincendiere, principalul subiect fiind o persoană de sex masculin. Evenimentul a avut loc pe Bulevardul Revoluţiei, în imediata apropiere a unei unităţi bancare, la faţa locului intervenind (aşa cum ne informa cpt. George Pleşca, ofiţer de presă al ISUJ Arad) nici mai mult, nici mai puţin, decât o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi una de tip SMURD.
În fapt, un bihorean, probabil boschetar, bine aghesmuit şi obosit de atât consum, s-a aşezat pe o bancă, la o ţigară. Moţăind cu ţigara aprinsă, jarul i-a aprins hainele, care probabil erau făurite din materiale sintetice, din bărbat ieşind fum puternic. Acest lucru a atras atenţia trecătorilor, care au sunat, de bunăseamă, la 112.
Aşadar, mult fum…pentru nimic, incendiul fiind localizat şi stins în foarte scurt timp de la apel.

Recomandările redacției