Până în prima parte a acestei luni, APIA a vizat un număr de 1.550 de carnete de rentă viageră, pentru o suprafață de peste 6,09 hectare. „Valoarea sprijinului acordat s-a ridicat la peste 1,92 de milioane de lei“, a menționat conducerea Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Arad.

APIA atrage atenția că, pentru obţinerea vizei aferente anului 2018, rentierii agricoli se mai pot prezenta până la data de 2 septembrie 2019, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare centru judeţean al APIA.  Aceștia trebuie să prezinte următoarele documente, în original: carnetul de rentier agricol; actul de identitate al solicitantului;  decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I  și II /decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I  și II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă precum și o procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că, solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care, solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal.

De asemenea, necesită prezentat contractul/contractele de arendare încheiate până la data de 30 septembrie 2011 și optional, un extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei.

Nu în ultimul rând, rentierul depune declarația pentru obţinerea vizei anual.

Reprezentanții APIA vor verifica dacă actele sunt corecte. „În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare“, menționează reprezentanții APIA.

Plata rentei viagere agricole se face într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2018 poate fi încasată de moştenitorii săi, în anumite condiții.

Recomandările redacției