În această perioadă elevii de clasa XII se pregătesc intens pentru examenul de maturitate,  care le-ar putea aduce, într-un final, un loc la o facultate de stat sau privată din România sau din străinătate.

Doar că pentru a studia la o facultate , tinerii români trebuie să aibă bani mulţi pentru a-şi plăti studiile superioare.

Obţinerea unor rezultate cât mai bune la Bacalaureat 2023 le poate aduce, într-un final, un loc la o facultate bună, indiferent că vorbim de o facultate de stat sau o facultate privată.

Cât costă un an la o facultate la stat dar și  la privat

Preţul pentru un an de studiu variază foarte mult la facultăţile din România. Variază atât în funcţie de unitatea de învăţământ şi de oraşul în care se află aceasta, cât şi în funcţie de specialitate.

Sigur, cei mai mulţi dintre tineri îşi doresc un loc la o facultate de stat, pentru a reduce costurile în mod semnificativ. Se poate merge până într-acolo încât viitorii studenţi să plătească cel mult pentru un loc de cazare mai bun, în cazul în care nu sunt mulţumiţi de condiţiile avute în căminul în care au fost repartizaţi.

Pe de altă parte, cei care nu prind un loc la o facultate de stat şi ajung în privat, trebuie să se aştepte să scoată anual destul de mulţi bani din buzunar.

 Vorbim în general de costuri care pornesc de la cel puţin 2.500 sau 3.000 de lei pe an şi pot ajunge până la cel puţin 8.000 de lei pe an, pentru Facultatea de Medicină sau Facultatea de Medicină Dentară.

Cât ne costă Facultatea de Medicină

Costul pentru un an de studii la Facultatea de Medicină diferă în funcţie de mai multe detalii însă, în cele mai multe dintre cazuri, porneşte de la cel puţin 8.000 de lei şi poate să ajungă chiar undeva la circa 15.000 de lei.

Mai mult, anumite unităţi de învăţământ din România caută să mizeze inclusiv pe studii exclusiv în limba engleză, caz în care ajungem şi la costuri de multe mii de euro pentru un an de studiu. Însă, să facă facultatea de medicină în limba engleză îi poate aduce pe viitorii medici români cu un pas mai aproape de îndeplinirea visului de a activa într-o ţară dezvoltată din vestul Europei sau chiar în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii sau  Canada.

Cât ne costă Facultatea de Drept

Un an de studii la Facultatea de Drept costă mai puţin decât un an de studii la Facultatea de Medicină. În cele mai multe dintre cazuri vorbim de costuri cu 50% mai mici. Mai mult, există unităţi de învăţământ care îi îmbie pe viitorii studenţi cu o ofertă greu de refuzat.

Tinerii primesc un discount semnificativ dacă se înscriu la două facultăţi în acelaşi timp, astfel că putem să vorbim de o reducere a costurilor chiar şi cu câteva mii de lei. Chiar şi aşa, mulţi tineri se văd obligaţi să se angajeze, măcar part-time, pentru a putea să-şi acopere costurile.

Cât îi costă  studiile  în afara ţării

Chiar dacă pari mari, taxele de la facultăţile din România am putea spune că sunt, în continuare, „pistol cu apă” faţă de costurile cu şcolarizarea de la unităţile de învăţământ din Uniunea Europeană şi din Statele Unite ale Americii.

Pentru Uniunea Europeană, specialiştii vorbesc despre necesitatea de a avea un buget anual de cel puţin 15.000 de euro. Asta, însă, mai ales pentru a acoperi cheltuielile de zi cu zi.

Pe de altă parte, facultatea costă şi mai mult în Statele Unite ale Americii, unde „preţul” pentru un an de studiu ajunge la 50.000-100.000 de dolari. Suma poate fi redusă prin obţinerea de burse. În cel mai fericit caz, vorbim despre o taxă de şcolarizare de minim 15.000-25.000 de dolari pe an, cu cazare şi masă incluse.

Trebuie luat însă în calcul şi faptul că avem nevoie de cel puţin câteva sute de dolari sau euro doar pentru a putea aplica la o facultate din Uniunea Europeană, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii. Asta pentru că există o taxă de aplicare, o taxă pentru înscriere la examene, există costuri notariale şi pentru traduceri legalizate şi, nu în ultimul rând, am putea să vorbim inclusiv de o cheltuială legată de obţinerea vizei.

Sursa Observator.ro

Recomandările redacției