Articolul pe care l-am scris ieri, cu același titlu, a stârnit o serie de reacții, cele mai multe pozitive, venite din partea unor personalități culturale, dar și colegi și oameni de la care nu m-aș fi așteptat. Editorialul a stârnit însă și critici, pe care eram pregătit să le primesc, dar și o serie de controverse și nelămuriri. Prin această parte a doua, intenția mea nu este să îmi retrag cele spuse în primul material, deci nu am pretenția să îmi conving criticii, dar am așteptări de la cei care au nelămuriri să le clarificăm, pe cât posibil.
Primul material: https://www.glsa.ro/ajunge-cu-bunul-simt-cand-impostura-ia-fata-valorii/?fbclid=IwAR116ygQeYsNuOECfkSZFAFaUXCfofhIX9HA07K202Xk30UfBMRWVk2J1T8
S-a înțeles greșit, fie din cauza exprimării mele, pentru care îmi cer scuze, sau pur și simplu din neînțelegerea unora dintre cititori, ori din… rea-voință, cum că aș fi atacat activitatea filarmonicii sau a teatrului din Arad. Nimic mai fals, din contră. Am spus-o și ieri, o repet și astăzi: cultura trebuie sprijinită, este esențial să avem filarmonică și teatru într-un oraș care se respectă și care are o tradiție atât de frumoasă și de veche în acest sens, pe care trebuie să o continuăm și să o onorăm. Însă așa cum se cuvine, cu acte artistice onorabile, cu invitați profesioniști, pe măsura scenelor celor două instituții.
Tocmai de aceea, un act artistic veritabil, asumat și onorabil va prelungi automat viața filarmonicii și a teatrului.
Problema este că de câțiva ani, nu de opt luni de zile, așa cum unii se cramponează obsesiv în această perioadă, instituțiile de cultură din România, însă eu am vorbit de Arad pentru că sunt în cunoștință de cauză, iar ziarul se numește Glasul Aradului, au ales preponderent un repertoriu comercial, care să atragă public. Atragerea publicului în acest fel nu este neapărat un lucru negativ, însă atunci când „Sold Out“ devine fascinație și faci totul pentru asta, lucrurile se pot complica. Uităm că orice instituție de cultură din lumea asta are și rol de a forma, de a educa. Iar formarea nu se face aducând în derizoriu, la nesfârșit, actul cultural.
Compromițând cu precădere cultura ajungem să prostituăm gustul. Iar gustul pentru cultura adevărată riscă să se altereze în Arad. Valorile s-au inversat, exigența este deteriorată, iar în timp lucrurile pot avea consecințe nefaste chiar asupra celor două instituții: teatrul și filarmonica. Acesta a fost adevăratul scop al primului articol: atragerea atenției asupra pericolului pe care îl manifestă alegerea la nesfârșit a unui repertoriu comercial, cu artiști dubioși, cu multe semne de întrebare în ceea ce privește valoarea.
Pericolul este mare, nu doar la Arad, și sunt îngrijorat de viitorul celor două instituții. Trebuie tras un semnal de alarmă, tocmai pentru a mai avea filarmonică și teatru și în viitor.
În sensul celor spuse de mine, aduc ca argument o voce mult mai în măsură decât a mea, pe cea a directoarei Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, Carmen Croitoru.
În data de 9 noiembrie 2022, domnia sa scria despre teatru, la general: „Teatrul și-a alungat teoreticienii și criticii. În spațiul „liber” creat, orice mărgică a devenit o valoare. Nimeni nu mai are voie – de fapt competență – să pună în discuție ce fel de calitate intelectuală și artistică au experiențele pe care le expun direct publicului… De multe ori scuza pentru sub-produsele teatrale este aruncată în sarcina publicului. „Publicul cere” este cea mai jenantă scuză pe care o pot formula cei care pun umărul la transformarea teatrului într-o formă de artă irelevantă…“.
La 27 martie 2022, aceeași autoare scria:
„Dragul meu Teatru,
De ziua ta, îți doresc să treci cu bine peste anii ăștia îngrozitori și dureroși. Știu că poți supraviețui, pentru că ești aspirație, nu ființă, iar resorturile tale de reinventare sunt infinite.
Îți mai doresc din tot sufletul, ca din această experiență să înțelegi că a venit timpul să te cureți de impostori, de eșuații cățărați în barca ta pentru că nu au alte perspective, de cei care te iubesc din exhibiționism, de cei care te măsoară cu instrumente cantitative, de populismul muncitoresc, de ”funcționarizare”, de dictatori conjuncturali, dar mai ales de cei care te instrumentalizează în interesul propriu…
Îți doresc dragă teatrule să ai luciditatea de a te privi autocritic, să nu te mai mulțumești cu mai nimic și să-ți aduci aminte că actul de cultură este un triunghi echilibrat între creatori, beneficiari și instanțele critice educate, instanțe fără de care responsabilitatea calității estetice nu mai revine nimănui… să nu cerșești milă și nici favoruri, ci să te recuperezi ca artă…“.
