Ajunge… cu „bunul simț“! Când impostura ia fața valorii (III)

Nu intenționez să fac un serial fără sfârșit din acest subiect. Îl abordez a treia oară și sper să fie ultima, dar atunci când ți se oferă o asemenea oportunitate consider că nu trebuie ratată. Voi vorbi despre această oportunitate însă la sfârșitul articolului.

Am scris în primele două episoade, pe care le puteți citi în întregime aici: https://www.glsa.ro/ajunge-cu-bunul-simt-cand-impostura-ia-fata-valorii/?fbclid=IwAR3_AEKDVo4B6hW1oJthGFEJMC5jOTRJ-S9RC5eCVzkQY25KhG-P4dnSg5s; https://www.glsa.ro/ajunge-cu-bunul-simt-cand-impostura-ia-fata-valorii-ii/?fbclid=IwAR1x9UwPD2R4WklitR8wdJ9IOjWSQAcgruyxh4zrxHm6zgckTBo3Iqu9U0s, despre capcana în care cad instituțiile de cultură din România, dar nu numai, prin abordarea unui repertoriu comercial, frivol, cu invitați nepregătiți, chiar impostori, însă a căror superficialitate garantează sold out-ul – vânzarea completă a biletelor, în dauna spectacolelor de valoare, cu artiști consacrați sau extrem de bine pregătiți, talentați, profesioniști și care nu au făcut pact cu fușerismul.

Capcana rezidă în alterarea gustului publicului pe termen lung, însă consecințele încep să se simtă deja. Voi da ca exemplu concret Clujul, pentru a… nu mai stârni furtuni la nivel local. André Rieu a susținut patru concerte la Cluj, consecutive, cu casa închisă. Nu poți spune despre Rieu că nu este spectaculos, că nu face show sau că nu e plăcut să îl vezi cum interpretează la vioară teme mega cunoscute, în timp ce face și parada modei sau piruete printre invitații săi celebri. Asemenea acrobații muzicale nu sunt de ieri, de azi. Pe timpul lui Paganini, impostura, minciuna și escrocheria erau și mai în floare. Afișe cu marele, de data asta pe bune marele, violonist apăreau cu duiumul. Nu existau pe atunci posibilități de informare ca acum, oamenii nu știau cum arăta Paganini cel adevărat, așa că profitorii de ocazie loveau din plin. „Paganini“ concerta în aceeași seară, de la aceeași oră în vreo zece orașe simultan și poate niciunul nu era cel adevărat. Un afiș îl prezenta pe violonist că va cânta cu vioara la spate, altul că va interpreta pe o singură coardă, altul că va cânta cu eșarfă la ochi și imaginația era nesfârșită. Doar că adevăratul Paganini nu își bătea joc de arta sa, el interpreta normal și nu făcea circ. Și acum revin în zilele noastre, cu riscul de a fi linșat de admiratorii lui Rieu. André Rieu, Richard Clayderman, Laura Bretan și alții asemenea, produc muzică în primul rând pentru vânzarea de bilete, pentru ei primează aspectul comercial, facil al artei. Sunt buni pentru un începător care aude pentru prima oară acorduri muzicale, dar mai e mult până la Bach, Mozart, ori Verdi. Ori, cei care au cunoscut muzica marilor compozitori nu au cum să se întoarcă la consumerismul lesnicios al lui Clayderman sau Rieu, decât dacă sunt superficiali, ori snobi. A-i considera pe cei doi ca fiind interpreți clasici e ca și cum i-ai pune pe Osho, Paler sau Paulo Coelho în același rând cu Wittgenstein, Goethe, ori Tolstoi, doar pentru că au în comun scrisul.

Problema, la Cluj de exemplu, nu este că Rieu a umplut în patru seri la rând sala de spectacol, ci faptul că în programele filarmonicii apar tot mai rar, spre deloc, compozitori precum Brahms, Mahler, ori Bruckner, pentru că sălile sunt umplute de abia pe jumătate…

Și acum, în final, pentru că vreau să închei într-o notă optimistă, în care îmi doresc să văd pe afișele filarmonicilor compoziții de Händel, Haydn, ori Bartok, voi reda scrisoarea distribuită de dirijorul Radu Popa, prin care are o atitudine fermă și binevenită în favoarea promovării calității în sălile de spectacol:

Și eu îl susțin pe Horia!

„Cu chestia asta a început la Timișoara seria de evenimente dedicate anului în care este denumită Capitală Culturală Europeană.

Am citit în presă reacția lui Ioan Holender la așa-zisul recital prezentat de acest pseudo-pianisto-compozitor olandez, de meserie lucrător în administrație. Și m-am hotărât să ascult. Nu cred că am mai regăsit o peltea mai lungă și lipsită de orice sens artistic și intelectual. Să mă înțelegeți: este un fel 1/100 din ce era Richard Clayderman. Adică tinde spre zero. Pot să mă așez la pian la orice oră din zi și din noapte și să înșir astfel de inepții fără să mă opresc.

Nici nu știu ce reacție să am. De rușine, de jenă? De scârbă, de revoltă? De resemnare, de acceptare?

Noi, muzicienii de calibru ai României, noi cei ce am studiat și muncit zeci de ani – de cele mai multe ori făcând foame – fie în țară fie peste hotare, suntem deplin jigniți de alegerea pe care au făcut-o cei ce decid programul cultural al Timișoarei în 2023.

Deși mesajul îmi aparține 100%, sunt ferm convins că marea majoritate a colegilor mei – muzicieni cu adevărat profesioniști – indiferent de statutul carierei lor muzicale, mă vor susține în această declarație.” – Horia Mihail.