Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreședintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, anunță că a fost publicată în Monitorul Oficial procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
„Programul urmăreşte susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare stabilite şi creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare. Schema este valabilă până la 31 decembrie 2026, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2027”, susține Glad Varga.
Acesta a ținut să precizeze că bugetul alocat în anul 2023 este de 54.115.000 lei, numărul estimat de beneficiari pentru anul în curs fiind de 108. Bugetul estimat pentru implementarea măsurii în intervalul 2024-2026 este de 77.286.000 lei, numărul estimat de beneficiari pentru această perioadă fiind de 153.
„Investițiile eligibile se referă la echipamente tehnologice – mașini, utilaje și instalații de lucru, soluții și sisteme de eficientizare energetică, echipamente pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale, achiziția de autoutilitare și autovehicule speciale sau de spații de lucru și producție, realizarea de site-uri de prezentare a activității”, a încheiat Glad Varga.
Mai trebuie spus că înscrierile se vor desfășura online și vor fi anunțate în curând pe pagina web a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Mai multe informaţii sunt disponibile aici: https://economie.gov.ro/procedura-de-implementare-a-schemei-de-ajutor-de-minimis-prevazuta-in-cadrul-programului-de-accelerare-a-dezvoltarii-intreprinderilor-mici-si-mijlocii-a-fost-publicata-in-monitorul-oficial/?fbclid=IwAR19DAe-kAep0yS7UkJ40rkjb5DtcjZYPEGPuI7JOTEvMxMAGuQGSE8BVC0