Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, anunţă că începând de astăzi se pot depune solicitări de finanţare prin Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

„Schema de ajutor se finanțează din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar administratorul schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Bugetul stabilit pentru această sesiune este 150 de milioane euro, distribuit în funcție de capacitățile instalate la nivelul întreprinderii. Astfel, pentru capacități instalate mai mici de 1 MW s-au alocat 100 de milioane euro din care 10 milioane euro pentru energie eoliană și 90 milioane euro pentru energie solară; iar pentru capacități instalate mai mari de 1MW au fost alocate 50 de milioane euro, din care 10 milioane euro pentru energie eoliană şi 40 milioane euro pentru energie solară”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.

De menţionat că valoarea ajutorului de stat este 100% nerambursabilă, iar potențialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, doar dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20.000.000 euro/beneficiar.

Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile din sectorul agricol, întreprinderile din sectorul industriei alimentare, societățile agricole, precum și organizațiile/federațiile de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare.

 

Recomandările redacției