Polițiștii arădeni au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere, în cadrul controalelor și acțiunilor desfășurate în ziua de 2 februarie a.c..
Pe D.C. 98, în localitatea Vinga, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 23 de ani, iar în municipiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat un tânăr de 25 de ani, în timp ce conduceau autoturisme. Testarea cu aparatele din dotare au indicat posibila prezență de substanțe psihoactive, acest fapt nefiind probă în dosarul penal. În acest sens, cei în cauză au fost conduși la unități medicale, în vederea recoltării de probe biologice, care vor stabili substanțele consumate.
Toate persoanele depistate sunt cercetate penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.