Cu două zile înainte de debutul în noua stagiune a Superligii, UTA a anunțat un nou transfer: albanezul Herald Marku, care a semnat un contract pentru următoarele două sezoane. Fotbalistul de 27 de ani sosește din prima ligă a țării natale, de la FK Vllaznia, unde în sezonul trecut a avut cifre impresionante: șapte goluri și patru assist-uri în 45 de partide.
Mijlocașul a mai evoluat în Albania la Partizani Tirana, Terbuni Puke și Kastrioti, dar și în ligile inferioare din Germania, la Ludwigsfelder și FC Frankfurt II.
În noiembrie 2022, Marku a debutat la naționala de seniori a Albaniei într-un meci amical cu Qatar. Noul fotbalist al UTA-ei are un trofeu la activ, Cupa Albaniei în 2021 și cinci prezențe în preliminariile UEFA Europa Conference League. În sezonul trecut a fost pe teren în ambele partide din „dubla” Vllaznia – Universitatea Craiova, din turul doi, oferind și un assist la singurul gol marcat de formația albaneză contra echipei pregătite la acel moment de Laszlo Balint (1-1 în tur, 3-0 pentru olteni în retur).
Fotbalistul de 1,88m joacă pe postul de mijlocaș central, dar poate evolua și ca mijlocaș ofensiv, mijlocaș stânga sau chiar fundaș stânga.