Membrii ALDE Arad dau încă o dată dovadă de omenie, venind în sprijinul unei familii din Cil care a rămas fără acoperiș la casă. Săptămâna trecută, un fulger a lovit acoperișul imobilului în care locuiește o familie cu patru copii (doi băieți gemeni şi două fete, ambele studente). În ciuda eforturilor depuse de vecini, rude și pompieri, acoperișul a ars în întregime, astfel încât oamenii aveau nevoie urgentă de ajutor. Imediat după producerea nefericitului eveniment, eu împreună cu Ginuțu Costea, primarul comunei Almaș, membri ALDE Almaș, dar și oameni de bine din comună, ne-am mobilizat reușind să facem următoarele: Primăria Almaş va asigura bușteanul necesar, iar eu voi asigura prelucrarea bușteanului și transportul acestuia. De asemenea, am convenit cu toții ca fiecare să facă donații directe familiei pentru achiziționarea țiglei şi a celorlalte materiale necesare. Cu aceste câteva zeci de mii de lei, sperăm să ajutăm familia să treacă mai ușor peste acest necaz , iar părinţii să se poată ocupa în continuare de educația celor patru copii minunați, susține Vasile Pacșa, vicepreședinte al Organizației Județene ALDE Arad.

Recomandările redacției