Aleksandar Vucenovic a înscris primul său gol pentru UTA în meciul din Cupă de la Buzău, câștigat de utiști cu 2-1. Austriacul a fost pe fază după ce portarul Haymamba a respins greșit, în față, șutul trimis de Fabry și a reușit să marcheze golul care a adus arădenilor cele trei puncte.
Pentru atacant a fost al doilea meci la rând ca titular, după cel de la Botoșani (2-2), iar mâine ar putea face din nou parte din primul 11, contra Voluntariului: „Niciodată nu mă aștept să marchez, dar bineînțeles, acest gol mă ajută mult, îmi dă încredere, nu a fost ușor să mă adaptez la echipă, nu am prins perioada de pregătire cu echipa, am venit în timpul sezonului. Mă ajută că am marcat, e un plus din punct de vedere moral. Mi-aș fi dorit să înscriu mai devreme, dar nu este frustrant, sunt calm. Dacă lucrurile nu merg cum îmi doresc eu, continui să muncesc. Cred că acest gol este răsplata pentru munca depusă și sper că voi marca mai mult de acum încolo și voi continua să ajut echipa, asta contează cel mai mult. Meciul de mâine este important pentru noi, un meci de șase puncte, trebuie să dăm totul pentru victorie, ar fi bine pentru situația noastră, în special după această săptămână dificilă. Am luat un punct la Botoșani și apoi trei în meciul din grupele Cupei, cred că putem face un meci bun mâine, să luăm cele trei puncte, iar apoi să mergem la Petrolul și să învingem și acolo”
Pe finalul partidei de la Botoșani, când utiștii căutau golul egalizator, Vucenovic s-a aflat pe teren alături de principalul său rival pentru postul de atacant, Godberg Cooper. Până la urmă, italianul a reușit să înscrie în minutul 90+7 și UTA a obținut un punct. „Cred că ne înțelegem bine, ne ajutăm reciproc. Am nevoie de el ca și coechipier, pentru că e sănătos să ai un alt atacant care te face să fii mai bun, iar eu fac același lucru pentru el. Ne luptăm pentru un loc în echipă, uneori jucăm împreună, cum a fost la Botoșani, când am încercat să înscriem. Nu știu dacă suntem similari, Cooper este foarte bun cu spatele la poartă, ține bine de minge, eu mă mișc mai mult, contribui la joc cu mingea la picior, sunt combinativ, el e puternic, lovește bine cu capul, finalizează bine. Bineînțeles, putem juca împreună, până la urmă decizia îi aparține antrenorului. Va juca cine merită, trebuie să fim o echipă, să ne ajutăm unul pe celălalt. La Botoșani, el a reușit să înscrie, m-am bucurat pentru el, a ajutat echipa” a declarat austriacul.
În 2022-2023, „vârful” a avut cel mai bun sezon din carieră din punct de vedere al golurilor, marcând de zece ori pentru ciprioții de la Enosis în toate competițiile, dar contribuția sa nu se reduce doar la numărul de reușite: „E dificil de spus ce înseamnă un sezon bun. Pentru mine cel mai important este să joc bine, nu este vorba doar despre goluri, asta am învățat în Austria, cât pressing fac, cât alerg, cât de mult ajut echipa, și aceste lucruri pot fi importante. Poate îmi ajut un coechipier să înscrie, sunt mai mulți factori. Bineînțeles, îmi doresc să înscriu cât mai multe goluri, voi încerca să profit de fiecare ocazie de a marca, pentru a ajuta echipa să urce în clasament. Știu că această echipă are calitate. Această săptămână în care am fost plecați ne-a ajutat din punct de vedere al spiritului de echipă, cred că s-a văzut și la Buzău, am fost conduși, dar am revenit, la Botoșani la fel. Bineînțeles, nu e plăcut să nu joci acasă, dar aceste șapte zile ne-au ajutat să fim o echipă mai bună, să fim prieteni în vestiar, pentru că sunt foarte mulți jucători noi, nu ne cunoaștem. Aceste zile ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine în privat, nu doar pe gazon. Ne dorim să ajungem cât mai sus în clasament, vrem să scăpăm cât mai devreme de emoțiile retrogradării, să nu mai ajungă echipa la baraj. Cred că putem să o facem, trebuie doar să existe un „click”, sunt sigur că echipa are calitate, dacă facem lucrurile cum trebuie, vom avea un sezon bun”
România este a șasea țară în care evoluează Vucenovic, după Austria, Slovacia, Finlanda, Bosnia și Cipru: „Fotbalul românesc este tehnic și puternic, sunt jucători foarte buni aici, în special când am jucat cu Sepsi și FCSB, am văzut jucători buni, tehnici, puternici. Cred că partea cea mai slabă a campionatului este apărarea, fundașii centrali nu prea au viteză, dar sunt puternici. Aș putea să compar campionatul din România cu cel din Austria, de exemplu, pentru că e similar, un campionat puternic, cu jucători care au calități și viteză. E un campionat bun și am venit aici să fac încă un pas în față, să devin un jucător mai bun. Sper că voi avea succes în această ligă.”
Partida de mâine va fi ultima pe care „roș-albii” o vor disputa în acest an pe Arena „Francisc Neuman”, deoarece vor începe lucrările de schimbare a gazonului. În această perioadă, UTA va juca meciurile considerate pe teren propriu la Oradea, iar austriacul e de părere că suporterii vor fi alături de echipă în continuare, chiar și departe de Arad: „Ne vor lipsi mult fanii, e o atmosferă incredibilă aici de fiecare dată. Când am venit, primul meci acasă a fost cel cu FCSB, a fost fantastic, fanii îți dau multă energie, ne împing echipa de la spate și adversarii noștri sunt afectați. Cred că vor veni și acolo, acești fani iubesc echipa și vor veni să ne susțină și acolo. Nu contează cât de mulți vor veni, dacă vor fi acolo e destul. Chiar și la Buzău au fost suporteri de-ai noștri, chiar dacă sunt 5 sau 6 oameni, ne dau energie. Nu e ușor să călătorești, dar îi apreciem pe cei care vin la meciurile noastre ca să ne ajute, ca să ne dea energia necesară pentru a avea succes și a câștiga meciuri. Va fi puțin mai rău, nu va fi ca și aici, dar e o soluție bună, pentru că nu e foarte departe, cred că oamenii vor veni acolo, în special dacă jucăm bine, asta depinde doar de noi. Dacă vom câștiga meciuri, vor veni mai mulți oameni. Sper că vor veni acolo ca să ne ajute să câștigăm”
Meciul de la Buzău a fost al șaselea în tricoul UTA-ei pentru fotbalistul de 25 de ani, după cele din campionat cu FCSB, Sepsi, „U” Cluj și FC Botoșani și cel din Cupă cu CSC Dumbrăvița.
FOTO: captură UTA Arad