Au fost momente de panică pentru pasagerii unei aeronave TAROM. O aterizare de urgență a avut loc la Istanbul. La bord se aflau 88 de pasageri
Aeronava se întorcea joi noapte de la Tel Aviv spre Otopeni, iar pilotul a primit un avertisment referitor la existența unei bombe la bord. Echipajul a decis să aterizeze de urgență la Istanbul. „Din cauza unui avertisment referitor la existenta unei bombe la bord, aeronava care efectua cursa RO 154 Tel Aviv-București a aterizat de urgență pe Aeroportul din Istanbul la ora locală 03:30, în urma deciziei luate de către comandantul de zbor,care respectă procedurile standard pentru astfel de situații. La bord se aflau 88 pasageri,” a transmis TAROM.
Odată ajunsă la sol, aeronava a fost verificată și s-a dovedit că alerta este falsă. TAROM precizează că pasagerii au primit asistență pe aeroportul din Istanbul și urmează ca în jurul orei 11.30, ora locală, aeronava să decoleze spre București. „Regretăm disconfortul creat pasagerilor noştri şi reiterăm faptul că prioritatea companiei TAROM este siguranţa şi securitatea pasagerilor şi a echipajelor sale,” a transmis compania.
sursa digi 24