De vorbă cu maestrul sportului Lazăr Loghin, preşedintele Asociaţiei de judo Club Lazăr Loghin, Arad
– Domnule Lazăr Loghin, aţi fost un cunoscut campion mondial la Judo. Care a fost începutul dvs., cum v-aţi apropiat de acest sport?
Am început să practic judo în anul 1968, impulsionat fiind de fratele meu Ionel Lazăr, care era legitimat şi care avea să fie primul campion intercontinental la acest sport. Am îndrăgit judo şi n-am mai renunţat niciodată. Aşadar în 1968 am început judoul, iar prima încercare majoră a venit repede: în 1969 mi-am rupt mâna la antrenamente şi, din păcate, n-am putut să mai particip la finalele campionatului naţional. M-am revanşat însă peste numai un an, în 1970; am câştigat primul meu titlu de campion naţional; atunci a început dominaţia mea în categoria 71 de kilograme. De-a lungul timpului am obţinut 14 titluri de campion al României, 4 titluri intercontinentale şi 3 titluri de campion balcanic. Am fost cel mai bun sportiv român al anului 1974, campion mondial „old boys” de 6 ori, şi tot de 6 ori am participat la Campionatul European. S-ar mai putea menţiona menţionat, cred, faptul că am fost secretar al Federaţiei Române de Judo şi director de concurs la Jocurile Olimpice de la Sidney, în 2000.
– Cine v-a îndrumat spre acest sport minunat, cine a fost primul dvs. antrenor?
Imboldul, exemplul imediat, a fost fratele meu, Ionel Lazăr – dar am spus asta mai devreme. Primul antrenor mi-a fost Mihai Botez.
-Din câte am înţeles, asociaţia dumneavoastră dispune de un număr destul de mare de sportivi. La ce nivel de performanţă au ajuns?
După un an de antrenamente, am participat la câteva concursuri de judo în judeţ. Recent, am participat cu 6 sportivi la un concurs în Ungaria. Pot spune că cei mai buni sportivi pe care îi am în acest moment sunt Marc Peter, Ariana Raicu, Alexandru Lazăr, Ovidiu Toma, Vlad Pop, Flavius Pop şi Vlad Chiţurlea. Un fapt deosebit şi remarcabil în grupul de sportivi, care nu are legătură cu sportul ci viaţa, este acela că Ariana Raicu şi Marc Peter sunt născuţi în anul 2008, în aceeaşi lună şi aceeaşi zi.
– Cum v-aţi simţit atunci când aţi ocupat prima treaptă a podiumului la Campionatul Mondial de judo old boys, când s-a cântat Imnul de Stat al României?
Ca orice alt sportiv aflat pe prima treaptă a podiumului, desigur că m-am simţit foarte bine; pot spune chiar că m-am simţit în al nouălea cer. Bineînţeles că emoţiile au fost foarte mari – şi au fost şi multe lacrimi de bucurie.
– Ce mesaj aţi vrea să transmiteţi copiilor care practică acest sport?
Mai înainte de-a le transmite ceva copiilor, aş vrea să mă adresez părinţilor: îndemnaţi-vă copiii să practice jodo, lăsaţi-i să vină spre acest sport! Rigoarea şi disciplina, regulile stricte de sportivitate şi de respect pentru partenerul de întrecere, competiţia înţeleasă ca întrecere între inteligenţe iar nu între forţe brute, toate acestea le vor modela caracterele, felul de a fi şi de-a privi lucrurile şi oamenii, le vor facilita realizarea în viaţă. Vreau să fac o mică paranteză despre o situaţie destul de neplăcută care mi s-a întâmplat în urmă cu 6 luni: m-am îmbolnăvit foarte rău, iar din discuţia purtată cu directoarea spitalului din Timişoara am aflat că de boala pe care o aveam eu scapă cam 38 de bolnavi din zece mii. Ei bine, eu am scăpat de această boală datorită sportului: prin sport, prin jodo, am avut şi am organism puternic, la fel şi inima. Mulţumesc atât directoarei spitalului din Timişoara cât şi colectivului de doctori de acolo. Foarte important pentru mine este faptul că decizia fundamentală care a făcut să fiu astăzi în viaţă a fost a doctorului Ovidiu Bulzan, care a insistat să merg la Bucureşti; îi mulţumesc şi dumnealui cu această ocazie, din suflet.
Mare om cu mare caracter, un adevarat domn domnul Lazar, este o placere sa il cunosc! Cu stima, Ovidiu Beleiu