Amenințată cu toporul prin centrul orașului

0
400

Mai mulți adolescenți, dar și o femeie, au trecut prin clipe de groază noaptea trecută, în Pecica.

Toată întâmplarea s-a desfășurat în centrul orașului Pecica, în jurul orei 1 noaptea, când un bărbat de aproximativ 30 de ani, vizibil sub influența alcoolului, se plimba cu băuturi alcoolice și un topor pe centrul orașului.

Acesta ajunge prima dată în contact cu patru adolescenți care erau parcați și stăteau în mașină în fața bisericii „Sfânta Treime”. La început se oprește în fața lor, dar nu părea o amenințare, adolescenții spunând că nu au realizat că acesta avea un topor în mână, crezând că e cel mult o bâtă. Individul, după câteva secunde în care a stat nemișcat în fața mașinii a lovit sticlele de alcool una de cealaltă făcându-le să explodeze, ca mai apoi să își continue drumul liniștit.

La doar câteva minute distanță, bărbatul a trecut din nou prin fața celor patru, de data aceasta, cu o mișcare care i-a surprins pe toți, a dat cu toporul în pământ în apropierea mașinii în care se aflau tinerii, acesta fiind momentul în care unul dintre băieți a chemat autoritățile.

În momentul apariției echipajului de poliție, o femeie de aproximativ 45 ani, s-a apropiat de mașină speriată. Din relatările acesteia, bărbatul a fugărit-o cu toporul și a amenințat-o cu doar câteva minute înainte de apariția ajutoarelor.

Polițiștii pecicani au reușit să îl prindă în apropiere de centrul orașului după 10 minute de căutare, acesta fiind transportat la secție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.