În data de 28 februarie 2024, polițiștii locali de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au sancționat, din nou, persoane aparținând unor grupuri aflate în tranzit prin municipiul Arad cu dube utilizate pentru colectarea de metal care au fost depistate încălcând HCLM nr. 162/2006privind gospodărirea municipiului Arad.
Astfel, o patrulă a identificat, în proximitatea CET, patru microbuze parcate, precum și remorcile încărcate cu fier vechi. Doi dintre bărbații aparținând grupului au fost surprinși în timp ce aruncau ambalaje ale unor produse alimentare consumate și pahare din plastic în alte locuri decât pubelele amenajate în acest sens, respectiv pe un teren viran aflat pe strada Ovidiu, sub pasajul rutier al liniei CFR.
C.M. și C.I., în vârstă de 44, respectiv de 45 ani, având domiciliulîn județul Sălaj, s-au ales fiecare cu amendă pentru nerespectarea actului normativ mai sus menționat și au fost puși să curețe zona afectată din domeniul public.