Impactul direct al eliminării/suspendării voucherelor de vacanţă sau acordarea alternativă a banilor va determina o scădere cu 35% – 50% a încasărilor din turismul intern, avertizează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT). Potrivit ANAT, 20% dintre cei care primesc acum vouchere de vacanţă nu îşi vor mai permite să meargă în concedii, în timp ce alţi 20% vor pleca, cel mai probabil, în afara ţării. De asemenea, având în vedere că beneficiarii voucherelor de vacanţă cheltuiau şi sume suplimentare celor 1.450 lei (cu o medie de 1.400 – 1.450 de lei cheltuiţi în plus), impactul negativ va fi cu atât mai mare.”Impactul total al acestei posibile măsuri ar determina o prăbuşire a turismului intern cu 50%. Din păcate, mai toate variantele de modificare a legislaţiei privind acordarea voucherelor de care reprezentanţii industriei turistice au luat la cunoştinţă sunt păguboase pentru turismul românesc. Guvernul vehiculează o serie neagră de măsuri anti-turism, care ar îndrepta multe firme către faliment”, susţine ANAT, într-un comunicat.În opinia tur-operatorilor, transformarea voucherelor de vacanţă în bani cash ar reprezenta o mare greşeală.”Nu s-ar mai atinge niciun obiectiv, nici să ajuţi ţintit anumite categorii sociale, nici să te asiguri că banii sunt cheltuiţi exclusiv pe anumite produse/servicii, nici că banii rămân în România. Banca Mondială a cerut ca să nu existe acordarea unor sume cash cu facilităţi fiscale. În Belgia, unde s-a încercat, de asemenea, transformarea bonurilor de valoare în cash, s-a renunţat la idee fiind considerată discriminatorie, conform deciziei Consiliului de Stat. Voucherele de vacanţă au stimulat cererea pentru servicii turistice în România. Eliminarea lor ar duce cu certitudine la o scădere a numărului de turişti care aleg să călătorească în ţară şi, implicit, la o scădere a veniturilor pentru industria turismului. Practic, ar arunca turismul românesc cu 10 ani înapoi”, a afirmat Adrian Voican, vicepreşedintele ANAT. (sursa: Agerpres)

 

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției