Anca Jurma a anuntat, luni, că se retrage din funcţia de procuror şef interimar al DNA. Magistratul a trimis documentele în timp ce Sectia pentru Procurori a CSM dezbătea propunerea procurorului general al României de prelungire a delegării în această funcţie pentru încă 6 luni. Delegarea Ancăi Jurma va expira peste două zile, iar Secția va analiza o nouă propunere de delegare joia urmatoare, potrivit lui Tudorel Toader.

Astfel, până la delegarea unui nou procuror șef interimar, conducerea DNA va fi asigurată de cei doi adjuncţi, Marius Iacob şi Călin Nistor.

Decizia Ancăi Jurma vine dupa ce în spaţiul public a apărut o înregistrare a unei discuţii pe care ar fi purtat-o cu procurorul Florentina Mirică, în care șefa interimară a DNA se plângea de lipsa de autoritate in fata procurorilor și de încetinirea activitătii.

„Secţia nu avea decât să ia act de voinţa dânsei, de retragere a acordului şi vom vedea ce va decide secţia în şedinţa următoare. Va fi altă propunere, secţia se va întâlni joia viitoare. Acordul de voinţă este o chestiune strict personală. Dânsa e cea mai în măsură să zică în ce condiţii şi-a exprimat acordul şi în ce condiţii l-a retras”, a declarat Tudorel Toader.

Recomandările redacției