OLYMPUS DIGITAL CAMERAProcurorii care anchetează dispariţia omului de afaceri Abel Apostol sunt tot mai rezervaţi în a dezvălui locurile în care îl caută. Anchetatorii susţin că în fiecare zi se fac căutări, însă locurile trebuie să fie ţinute secrete pentru bunul mers al cercetărilor. Oficial, până acum oamenii legii au căutat împrejurul complexului Riviera, chiar şi în pristerele restaurantului, precum şi râul Mureş din această zonă, mergându-se cu barca până spre zona Trei Insule. Ancheta s-a mutat apoi la Pădurea Vladimirescu, unde a fost găsit locul în care a fost incendiată maşina omului de afaceri Adrian Buleu, asociatul lui Abel Apostol şi principalul suspect al crimei. Pentru că nici aici nu a fost găsit cadavrul victimei, chiar dacă operaţiunile de căutare au cuprins drone şi scafandri profesionişti, cercetările s-au extins spre zonele periferice ale municipiului Arad, însă anchetatorii s-au ferit să le facă publice.
Cea mai amplă operaţiune de căutare, cel puţin dacă ţinem seama de numărul celor implicaţi, a fost însă în ziua de 14 mai, când s-au împlinit două săptămâni de la dispariţia lui Abel. Peste o sută de voluntari şi-au dat întâlnire în Pădurea Ceala pentru a-l căuta pe Abel, fiind ajutaţi şi coordonaţi de o echipă specială venită din Timişoara şi specializată în astfel de operaţiuni. Din păcate, efortul voluntarilor – membri apropiaţi ai familiei, rude, colegi de liceu sau de facultate cu fiul lui Abel sau pur şi simplu prieteni şi oameni care l-au cunoscut pe omul de afaceri, nu a fost răsplătit cu găsirea acestuia. „Asta nu înseamnă însă că ne-am resemnat şi că am renunţat la ideea căutării. Aşteptăm să primim o pistă din partea poliţiei, să ne spună un loc în care să îl căutăm. Oamenii sunt disponibili şi dornici să reia căutările în vederea găsirii tatălui meu. Vor să arate că nu pot tolera o astfel de crimă odioasă, iar cei care sunt vinovaţi trebuie să plătească pentru fapta lor“, ne-a declarat Albert Apostol, fiul lui Abel.

Recomandările redacției