Solistul trupei „Goodbye To Gravity”, arădeanul Andrei Găluţ, s-a trezit din comă indusă şi a vorbit, pentru prima dată de la incidentul din Colectiv, cu mama sa. El şi-a dat seama că se află într-un spital din străinătate pentru că i-a auzit pe medici discutând în olandeză şi chiar a cerut ajutor, strigând „help”. Andrei Găluţ are momente când e conştient şi comunică, dar e semi-sedat. Marţi a realizat pentru prima dată că se află într-un spital, într-o altă ţară, în străinătate. A recunoscut-o pe mama lui şi a vorbit cu ea. E lucid dar comunică destul de greu.

 „Cu două zile în urmă, a comunicat cu mama lui, a realizat că este într-un spital, în străinătate, a vorbit, are momente de conştientă. Până acum a fost intubat şi sedat, în continuare este sedat, el nu a respirat singur de când s-au întâmplat toate acestea. A suferit 3 intervenţii chirurgicale mari, complexe, urmează şi altele mai puţin complicate, reparatorii, dar şi acelea, cu risc”, a spus Nicoleta Belean, cumnata lui Andrei Găluţ. Este într-o stare de semi-sedare, dar are momente când e conştient. Mama lui a simţit solidaritatea umană, ştie că şi datorită oamenilor de aici, Andrei e bine.

Până acum Andrei a suferit trei intervenţii chirurgicale mari, complexe, toate la mâna dreaptă, dar vor mai urma şi altele, reparatorii. El a fost ars în partea de sus a corpului, la faţă, mână, gât şi spate. A suferit câteva intervenţii şi la faţă, dar mâna a fost cea mai afectată, fiind efectiv despicată şi foarte greu de salvat. Andrei e în stare stabilă şi e foarte posibil ca, la sfârşitul acestei săptămâni, în funcţie de evoluţie, medicii să îl scoată de pe aparate.

Cristian Cotuna

Recomandările redacției