Penultima proiecție de film din acest an la Cinema Grădiște este o aventură animată care promite să aducă zâmbetele pe fețele arădenilor. Este vorba de animația „Blinky Bill – Koala cel poznaș”, care, spune Ramona Crețu, coordonatorul Biroului de activități cinematografice de la Centrul Municipal de Cultură Arad, întregește seria de animăluțe personificate și puse pe fapte mari din panoplia animațiilor de familie. Filmul va fi proiectat pe marele ecran sâmbătă, 24 noiembrie 2018, de la orele 10.00 și 12.00.
Blinky Bill este un ursuleț Koala cu multă imaginație. Inimă de aventurier, el visează să plece din orășelul Green Patch și să devină mare explorator, exact ca tatăl său. Domnul Bill a dispărut cu ceva timp în urmă, iar Blinky este singurul care crede că acesta încă mai trăiește.
Într-o zi, micul Blinky dă peste indicii despre locația tatălui său și hotărăște să pornească în cea mai mare și periculoasă aventură a vieții sale. De-a lungul drumului, se va împrieteni cu cele mai neobișnuite personaje: Nutsy – un koala crescut la Zoo și Jacko – o șopârlă ame­țită și foarte energică.
Urmăriți neîncetat de o pisică sălbatică răzbunătoare, cei trei curajoși amici trebuie să învețe să se ajute reciproc pentru a supraviețui prin ținuturile necunoscute ale Australiei și să îl găsească pe tatăl lui Blinky. „Filmul amuză, înduioşează şi oferă cel puţin cu două învăţăminte celor mici: a-şi ţine întot­- deauna promisiunile şi a face orice pentru a-ţi menţine familia unită şi fericită”, adaugă Ramona Crețu.
Animația va fi dublată în limba română și poate fi urmărit de copii de orice vârstă. Pentru grupuri mai mari de cinci persoane se pot face rezervări la adresa de email: cinemagradiste@gmail.com și la telefon 0740-946 821 (între orele 10.00-12.00 și 18.00 – 20.00).
Le reamintim cititorilor că proiecțiile de film de la Cinema Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen lung, finan­țat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.

Recomandările redacției