În urma rezultatelor recentei tematici de control, desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pentru verificarea modului în care este respectată legislația în domeniu, la comercializarea de legume și fructe proaspete, instituția noastră a elaborat o serie de atenționări necesare consumatorilor atunci când achiziționează astfel de produse.
”Revenim cu recomandările noastre, cu privire la diverse elemente extrem de importante, menite să vă ajute să cumpărați legumele și fructele pe care vi le doriți, cu atât mai mult, cu cât apropierea sezonului cald va duce la o abundență a unor astfel de produse, atât de necesare unei hrane sănătoase.
De la etichetare și până la observarea directă, atenția dumneavoastră vă poate ajuta să faceți cele mai bune alegeri și să achiziționați vegetalele cele mai proaspete și rentabile” – Sebastian Hotca, președintele ANPC.
Așadar, consumatorii sunt invitați să țină cont de următoarele aspecte:
– Achiziționați produsele numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate;
– Solicitați și păstrați bonul de casă, acolo unde este cazul, pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, aceștia doresc să reclame calitatea produsului;
– Verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (ex. aspect de mâzguit, prezența mucilagiilor, a mucegaiului etc), ale culorii (culoare modificată, pete), ale consistenței sau integrității suprafeței (prezența loviturilor) etc;
– Atenție și la preț! Vă sfătuim să verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă;
– Citiți cu atenție eticheta de prezentare, atât la produsele comercializate în vrac, precum și la cele ambalate. Eticheta trebuie să conțină următoarele elemente:
Denumirea produsului
Țara de provenieță a acestuia
Avertizări cu privire la existența unor substanțe cu care legumele sau fructele au fost tratate, inclusiv a fungicidelor (de tipul Imazalil sau Thiabendazol, cu care poate fi tratată coaja citricelor. În acest caz, coaja NU este destinată consumului uman, iar după decojire, mâinile trebuie bine spălate)
– Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului sau a modificării cantității nete de produs, față de cel înscris pe etichetă, nu trebuie achiziționate;
– Acordați atenție deosebită mijloacelor de măsurare (ex. cântare) ale căror indicații trebuie să fie vizibile. Acestea trebuie să fie verificate metrologic;
– Verificați, la cântarul pieței sau la cântarul supermarketului, cantitatea netă de produs achiziționat. În cazul unor discrepanțe, trebuie informat comerciantul sau operatorul economic care v-a furnizat produsul, iar dacă nu reușiți o soluționare amiabilă cu operatorul economic, puteți formula o sesizare pe site-ul www.anpc.ro, completând un formular de reclamație;
– Verificați dacă este respectat regimul promoțiilor. În cazul pachetelor cu cantitate mai mare de o unitate de măsură (kg, bucată etc.), trebuie ca prețul acestora, comparativ cu cel al produsului unitar, să evidențieze un avantaj financiar al achiziționării pachetului, pentru consumator;
– Verificați, prin apreciere directă, calitatea sau calibrarea produselor. Cele de calitatea a I-a NU conțin lovituri, pete sau excrescențe;
– Verificați elementele de identificare ale produselor, pentru a vedea dacă produsele comercializate ca fiind românești, nu sunt, de fapt, importate
– Verificați gradul de prospețime al produsului. Vă recomandăm să alegeți achiziționarea unor produse de același tip, de la producători locali, față de cele aduse de la distanțe mari, care pot fi deja depreciate;
– Vă recomandăm, ca înaintea consumării, să spălați bine, cu apă, din abundență, legumele sau fructele.